15:19 De aceea, eu sunt de părere să nu se pună greutăţi acelora dintre Neamuri care se întorc la Dumnezeu;
Eu sunt de părere. (,,Decizia mea este”, KJV; ,,Eu găsesc cu cale”, Nitz). Literal, ,,Eu decid”. Cuvintele lui Iacov lasă să se înţeleagă că el vorbeşte cu autoritate. Totuşi, ceea ce urmează nu e un decret, deoarece când a fost promulgată această hotărâre se baza pe autoritatea apostolilor şi a prezbiterilor (vezi cap. 16,4).
Greutăţi. (,,Necazuri”, KJV; ,,A nu supăra”, Nitz). Gr. parenochleo, ,,a tulbura”, ,,a hărţui”, ,,a necăji”, prin punerea de obstacole în calea altuia. Acesta este singurul loc în NT unde e folosit verbul acesta.
Se întorc. (,,Sunt întorşi”, KJV). Mai degrabă ,,se întorc”. Lucrarea de convertire avea loc printre neamuri chiar în clipa aceea. Verbul acesta (Gr. epistrepho) apare de repetate ori în Fapte cu referire la convertire (vezi cap. 3,19). Că neamurile cu adevărat se întorceau la Dumnezeu şi că Dumnezeu le primea, era dovedit de relatarea lui Pavel şi a lui Barnaba, şi poate de prezenţa lui Tit, un creştin dintre neamuri (vezi Galateni 2,1; cf. Note Adiţionale la finele capitolului, Nota 1). Acesta era motivul fundamental pentru decizia luată. Neamurile se converteau; Dumnezeu le primea. Atunci, cum ar fi putut biserica să nu le primească? Biserica încă nu vedea clar că legile ceremoniale arătau spre Hristos şi se împlineau în El şi că simbolurile etnice care caracterizau pe iudei (ca de pildă circumcizia) de asemenea nu mai aveau nici o însemnătate. De zeci de ani, creştinii iudei, în general, continuau să se identifice cu ritualele Templului şi chiar şi Pavel a luat parte la ele pe când era la Ierusalim (Fapte 20,16; 21,18-26; cf. cap. 18,19). Dar mai apoi s-a descoperit, mai ales lui Pavel, că existau motive teologice pentru a nu cere ţinerea ritualurilor mozaice. Multe din acestea erau, ,,umbre” arătând spre Hristos şi lucrarea Lui; o dată ce misiunea Lui s-a sfârşit, ele nu mai aveau însemnătate (Coloseni 2,11-20; Evrei 9,1-12). Altele erau simboluri caracteristice ale iudaismului care încetau să mai aibă însemnătate şi toţi oamenii puteau găsi în mod egal mântuirea în Isus Hristos fără a mai fi nevoie să se identifice cu poporul iudeu (vezi Romani 10,11.12; Coloseni 3,10.11). Pavel a văzut clar că spiritul legalismului, încurajat de aceste ritualuri, a devenit o barieră între iudei şi neamuri, care nu aveau nici un loc printre oamenii care erau una în Hristos Isus (Efeseni 2,13-16).