14:3 Totuşi au rămas destul de multă vreme în Iconia şi vorbeau cu îndrăzneală în Domnul, care adeverea Cuvântul privitor la harul Său, şi îngăduia să se facă semne şi minuni prin mâinile lor.
Multă vreme. Probabil mai multe luni. Din cauză că noii credincioşi erau atât de mulţi, era necesară o lungă perioadă de timp pentru a întări credinţa lor.
Vorbeau cu îndrăzneală. Îndrăzneala lor consta dintr-o deplină desfăşurare a Evangheliei harului divin, pe care ei îl prezentau în contrast viu cu iudaismul îngust cu care până aici fuseseră făcuţi familiari prozeliţii dintre neamuri la iudaism. Vezi cap. 9,27-29. O atare îndrăzneală era strâns legată cu fapte miraculoase şi cu alte semne şi minuni făcute în numele lui Isus Hristos.
Care adeverea. (,,Care dădea mărturie”, KJV). Adică, Domnul. Prin minunile pe care le făcea în stare pe Pavel şi pe Barnaba să le săvârşească, dădea mărturie cu privire la faptul că ei erau oamenii Lui, vorbind adevărul.
Cuvântul privitor la harul Său. (,,Cuvântul harului Sau”, KJV). Adică, solia cu privire la harul mântuitor al lui Dumnezeu, vestea cea bună a Evangheliei. Predica lui Pavel era totdeauna cu privire la favoarea nemeritată a lui Dumnezeu, spre mântuire (vezi Efeseni 2,5.8; Romani 5,1.2).
Semne şi minuni. Acestea erau nu atât de mult temeiul credinţei cât o dovadă a credinţei. Raportul nu specifică, ,,semnele” săvârşite.