Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 14:21


14:21 După ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta, şi au făcut mulţi ucenici, s-au întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia,

Propovăduind Evanghelia. Gr. euaggelizo (vezi cap. 13,37).

Au făcut mulţi ucenici. (,,Au învăţat pe mulţi”; KJV). Sau, ,,au făcut mulţi ucenici”. Poate că Gaius din Derbe, pe care Luca îl pomeneşte ca unul din însoţitorii lui Pavel în călătoria următoare (cap. 20,4), se poate să fi fost unul din aceşti convertiţi de data aceasta. Lucrarea săvârşită lasă a se înţelege o rămânere acolo care să fi durat câteva luni.

S-au întors. Ar fi fost un lucru mult mai simplu de a merge înainte spre est către Tars şi să se întoarcă la Antiohia din Siria cu corabia. Dar Pavel şi Barnaba au ales o cale lungă şi obositoare, făcând cu piciorul cam 250 de mile în călătoria lor de întoarcere la mare. Dar, trecând din nou prin locurile pe unde fuseseră, aveau prilej să mai semene sămânţa Cuvântului pe care o împrăştiaseră mai de timpuriu cu un aşa pericol personal. Vrăjmăşia iudeilor din Antiohia şi Iconia trebuie să fi scăzut, pentru a înlesni apostolilor să viziteze din nou cetăţile fără primejdie personală. Poate că în unele locuri slujbaşii cetăţilor îşi vor fi împlinit termenul de serviciu şi alţii să le fi urmat. Vezi harta de la pag. 280.