14:19 Atunci au venit pe neaşteptate din Antiohia şi Iconia nişte Iudei, care au aţâţat pe noroade. Aceştia, după ce au împroşcat pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, crezând că a murit.
Din Antiohia… nişte iudei. Lămurit Antiohia Pisidiei, aşa cum evidenţiază contextul (vezi cap. 13,14). Forţa vrăjmăşiei iudeilor antiohieni reiese din faptul că iudeii din Antiohia şi Iconia lucrau de comun acord şi că iudeii din Antiohia au făcut un drum de peste 100 de mile pentru a împiedica lucrarea apostolilor.
Că o strânsă legătură exista între populaţia Antiohiei şi aceea din Listra e sugerată de o inscripţie descoperită pe o statuie la Antiohia, afirmând că monumentul fusese ridicat în onoarea acelei cetăţi de populaţia din Listra.
Iudeii aceştia ştiau că Pavel şi Barnaba erau din neamul lor şi mânia lor a fost trezită contra lor, probabil din cauză că ei gândeau că apostolii respingeau cererile legii atât de scumpe lor. La Listra, aceşti iudei acuzatori urmau să prezinte o altă acuzaţie, pentru a întărâta pe păgâni împotriva apostolilor. Miracolul de vindecare a ologului dovedise realitatea puterii apostolilor, dar nu sursa ei şi acum iudeii se poate să o fi atribuit unei forţe rele pentru a influenţa pe păgâni (compară experienţa similară a lui Isus, Matei 12, 24-27).
Au aţâţat noroadele. Schimbarea bruscă a atitudinii din partea populaţiei din Listra aminteşte pe aceea care a transformat osanalele mulţimii din Ierusalim în strigătul: ,,Să fie răstignit” (Matei 21,9; 27,22) Astfel de valuri de emoţie nu sunt greu de înţeles în cazul unor oameni superstiţioşi, ca licaonienii, care în mod tradiţional sunt descrişi ca nedemni de încredere. O schimbare comparabilă, în direcţia inversă, a apărut în mijlocul populaţiei păgâne din Malta (Fapte 28, 3-6). Oamenii din Listra probabil îşi ziceau că dacă Pavel şi Barnaba posedau astfel de puteri misterioase şi dacă nu erau dumnezei în chip de oameni, trebuia să fie vrăjitori, poate demoni. Iudeii se poate să fi sporit aceste sentimente şi să fi aţâţat poporul la o acţiune duşmănoasă.
Pavel împroşcat cu pietre. Un atare fel de pedeapsă era caracteristic iudaic, şi iudeii, ajutaţi de locuitorii păgâni din Listra, erau fără îndoială instigatorii ei. Acesta este unicul caz relatat din viaţa lui Pavel când a suferit o asemenea persecuţie (vezi 2 Corinteni 11,25). La Iconia, Pavel de abia scăpase de împroşcarea cu pietre (Fapte 14, 56). Ambele ocazii sunt menţionate de Luca, dar apostolul menţionează numai suferinţa însăşi. Experienţa aceasta de la Listra s-a păstrat vie şi distinct în amintirea lui Pavel până la sfârşitul vieţii sale (2 Timotei 3,11.12)
Afară din cetate. Legea iudaică prevedea ca împroşcarea cu pietre să aibă loc afară din tabără (Levitic 24,14) sau din cetate. În cazul de faţă însă poate atât pentru faptul că Listra era o cetate păgână, cât şi pentru că împroşcarea era rezultatul acţiunii gloatei, ea pare să fi avut loc înăuntrul cetăţii. De aceea trupul lui Pavel a trebuit să fie târât afară din cetate.