Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 13:31


13:31 El S-a arătat, timp de mai multe zile celor ce se suiseră cu El din Galilea la Ierusalim, şi care acum sunt martorii Lui înaintea norodului.

S-a arătat timp de mai multe zile. (,,Văzut mai multe zile”, KJV). Pavel vorbeşte ca unul care vorbise cu martori şi fusese convins de adevărul mărturiei lor. Ceea ce spune el aici, reia apoi şi explică mai pe larg în 1 Corinteni 15,3-8. Vezi Nota Adiţională la Matei 28.

Din Galileea la Ierusalim. Apostolii şi cei mai mulţi din urmaşii lui Hristos erau recrutaţi din Galileea. În felul acesta chiar înainte de crucificare, adepţii Lui erau popular caracterizaţi ca galileeni, (Marcu 14.70). Pavel afirmă acest fond galieean, în faţa dispreţului oficial şi chiar popular pentru aceia care se trăgeau din Galileea (vezi Ioan 7,52; cf. cap. 1,46).

Sunt martorii Lui. Dovezile textuale sunt împărţite (cf. p. 10) între exprimarea aceasta şi ,,care cum sunt martorii Lui”. Fără să fi menţionat înălţarea lui Isus la cer, Pavel lasă a se înţelege că El nu mai era pe pământ spre a fi văzut de oameni. Accentul este pe mărturia dată de aceia ce fuseseră cu Hristos în timpul întrupării Sale. Pare că de această dată Pavel nu a spus că el însuşi văzuse pe Domnul său înviat (vezi 1 Corinteni 15,8).

Norodului. Adică, iudeilor, la care cei doisprezece îşi retrăgeau încă activitatea lor de proclamare a Evangheliei (vezi cap. 26,17.23).