13:1 În Biserica din Antiohia erau nişte proroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, şi Saul.
Biserica din Antiohia. Vezi cap. 11,26. O dată cu capitolul 13, centrul naraţiunii se mută de la Ierusalim la Antiohia, aşa după cum deja se anticipase în cap. 11,19-30. De la Antiohia, Pavel, ca apostol al neamurilor, a pornit în cele trei mari turnee misionare. Relatarea acestor trei călătorii ocupă cea mai mare parte din restul capitolelor cărţii Faptelor. E chiar potrivit, deci, ca punctul central al naraţiunii să fie mutat acum la Antiohia. Acolo, neamurile veniseră în număr mare în biserică chiar de la început. Vezi p. 28,29; vezi cap. 11,19.20.26
Prooroci şi învăţători. Aici, pentru prima dată, persoanele acestea care exercitau daruri aparte ale Duhului sunt văzute funcţionând administrativ în biserică. Nu sunt date indicaţii specifice cu privire la organizaţia formală a bisericii la Antiohia, deşi fără îndoială exista. În orice caz, este clar că oamenii plini de Duhul lucrau de zor. Vezi p. 26,38,39.
NT tratează asemenea oameni ca o grupă ce putea fi recunoscută, deşi nu erau organizaţi ca
o categorie oficială. Un om era recunoscut că face parte din numărul acesta nu numai când se vedea că e ,,spiritual” în sensul de ,,pios” (vezi Galateni 6,1), ci când se vedea că e stăpânit de un dar activ al Duhului Sfânt. Mai târziu, în literatura creştină a secolului al II-lea, oamenii aceştia apar ca o categorie cunoscută ca pneumatikoi, ,,(oameni) spirituali”. Cu timpul ai au dispărut, în chip nedrept discreditaţi de apariţia ,,proorocilor mincinoşi” (vezi 1 Ioan 4,1) şi prin presiune din partea slujbaşilor aleşi, prezbiterii sau episcopii (vezi p. 26,38). În ce priveşte o tratare mai departe a darurilor Duhului, vezi 1 Corinteni 12.
Diferitele legături şi activităţi ale oamenilor amintiţi aici, arată că biserica din Antiohia se bucura de o conducere cosmopolită. Barnaba era un cipriot, Luciu, un cirenian; Manaen, aparţinea aristocraţiei palestiniene; şi Saul, un rabin din Tarsul Ciliciei.
Barnaba. Vezi cap. 4,36; cf. cap. 9, 27; 11,22.
Simeon. Primul nume al acestui om, Simeon, sau Simon, arată că era de obârşie iudaică. Al doilea nume al lui este un adjectiv latin, însemnând ,,negru” pe care îl va fi luat sau poate îi va fi fost dat, din cauza tenului lui închis. Iudeii adesea aveau nume de la neamuri pe lângă cele iudaice ale lor, ca Ioan Marcu, Simon Petru, Iosef Barnaba şi Saul ,,care se mai numeşte şi Pavel” (vezi v. 9). Acest al doilea nume se poate să-i fi fost dat lui Simeon pentru a-l deosebi de alte persoane care purtau acelaşi nume.
Luciu din Cirena. Faptul că omul acesta provenea din Cirene sugerează că se poate ca el să fi fost unul din iudeii care abundau în provincia aceea şi unul din oamenii ,,din Cipru şi din Cirena” (cap. 11,20) care fuseseră cei dintâi care să evanghelizeze neamurile în Antiohia. S-ar putea ca el să fie Luciu care e menţionat în Romani 16,21. Pe temeiul faptului că Cirena era vestită pentru şcoala ei medicală şi că dovezi inscripţionale arată că numele Luciu şi Luca puteau fi folosite unul în locul celuilalt, unii scriitori au identificat pe omul acesta cu autorul Faptelor, Luca medicul. Totuşi, astfel de identificări trebuie să fie acceptate cu o rezervă extremă în vederea faptului că numele Luciu era foarte obişnuit la romani şi ar fi putut uşor să fie purtat de mai mulţi creştini de frunte.
Manaen. O formă greacă a numelui ebraic Menahem.
Crescut. Gr. suntrophes, un cuvânt care poate să însemne fie că Manaen era un frate vitreg al lui Irod, poate în sensul că mama lui Manaen era mamă doică a lui Irod, sau că el fusese crescut împreună cu el, sau chiar simplu că în vreun fel oarecare era legat de curtea lui Irod. ,,Cârmuitorul (,,tetraerhul”) Irod” trebuie să fie Irod Antipa (vezi Matei 14,1; Luca 3,19; 23, 7-12; vol. V, p. 64,65), cârmuitorul pe care Isus l-a numit cândva ,,vulpea aceea” (Luca 13,32). Iosif (Antiquities XV, 10.5) menţionează un eseu numit Menahem, sau Manean, care prezisese că Irod cel Mare urma să devină rege. Şi Talmudul cunoaşte un Menaen, despre care se presupune să fi fost în slujba lui Irod cel Mare (vezi Talmud Hagigah 16b, ed. Soncino, p. 108). Identitatea numelui ar părea să arate că numele Manaen a devenit un anume favorit la cei care erau în graţiile casei Irodiene. Atât Irod Antipa, cât şi fratele său Arhelau fuseseră educaţi la Roma şi Manaen din Antiohia se poate să-i fi însoţit acolo. Cum şi când a fost el adus să creadă în Isus ca Hristos nu se ştie. Activitatea lui ca învăţător creştin la Antiohia prezintă un contrast impresionant cu viaţa lui Irod Antipa, cârmuitorul care a omorât pe Ioan Botezătorul şi şi-a bătut joc de Isus şi care cu câţiva ani mai înainte de timpul prezentei descrieri, a fost exilat în dizgraţie în Galia.
Cârmuitorul Irod. (,,Irod tetrarhul”, KJV) Vezi mai sus la ,,crescut”.
Saul. Saul din Tars e aici ,,între prooroci” cu rezultate mult mai bune decât se întâmplase în realitate cu regele Saul, cu o mie de ani mai înainte (1 Samuel 10,11.12) Numele lui Saul apare la sfârşitul listei. Construcţia acestui peisaj în limba greacă sugerează, dar nu face necesară, concluzia că primii trei bărbaţi numiţi aici erau profeţi şi ultimii doi, învăţători. S-ar putea ca Saul să nu fi exercitat darul profeţiei.