12:3 Când a văzut că lucrul acesta place Iudeilor, a mai pus mâna şi pe Petru. Erau zilele praznicului Azimelor.
Place iudeilor. (,,A plăcut iudeilor,” KJV ). Aceasta era ţinta lui Agripa. Iosif notează lucrul acesta. Comparând pe Agripa cu Antipa, se spune că cel din urmă era ,,mai prietenos faţă de greci decât faţă de iudei,” dar că Agripa ,,nu semăna de loc cu Antipa” (Antiquities, X I X, 7.3)
În Mişna ( Soţah 7,8; ed. Soncino a Talmudului, p. 202) se relatează un incident care ilustrează sensibilitatea regelui faţă de lauda sau blamul popular. La o Sărbătoare a Corturilor, întrun an sabatic, regele Agripa citea legea. Când a ajuns la cuvintele din Deuteronom 17,15: ,,Nu vei putea să pui împărat pe un străin, care să nu fie fratele tău”, ochii lui s-au umplut de lacrimi la gândul originii sale idumeice. Poporul l-a văzut plângând şi gândind mai degrabă la strămoşii lui asmoneici, a strigat: ,,Eşti fratele nostru! Eşti fratele nostru!” şi inima regelui a fost mângâiată.
Afară de cazul că Agripa dorea să se facă plăcut mai ales conducătorilor iudei, istorisirea aceasta lasă să se înţeleagă că trebuie să fi avut loc o mare schimbare de la sentimentul timpuriu popular în favoarea apostolilor, indicată atât de clar în cap. 2,47; 5,26. Fără îndoială, schimbarea aceasta era cauzată de creşterea rapidă în membri ai bisericii.
A mai pus mâna şi pe (,,A procedat mai departe”, KJV ). Literal, ,,a adăugat să ia”, arestând şi pe Petru ca şi pe Iacob. Expresia este o traducere strânsă a unui idiom ebraic comun.
Şi pe Petru. Petru, fiind o figură excepţională între cei doisprezece, el era un obiect logic al atacului lui Irod.
Zilele praznicului Azimilor. Expresia aceasta se referă la întreaga sărbătoare a Paştilor, cum se poate vedea din Luca 22,1: ,,Praznicul Azimilor, numit Paştele”.