12:25 Barnaba şi Saul, după ce şi-au împlinit însărcinarea, s-au întors din Ierusalim, luând cu ei pe Ioan, zis şi Marcu.
Barnaba şi Saul … s-au întors. Adică de la vizita lor la Ierusalim (cap. 11, 27-30) la lucrările lor printre convertiţii dintre neamuri din Antiohia (vezi mai jos la ,,din Ierusalim”; vezi şi Note Adiţionale la sfârşitul capitolului, Nota 2).
Şi-au împlinit însărcinarea. (,,Şi-au împlinit lucrarea”, KJV). Sau ,,însărcinarea”, ,,diaconatul”, ,,slujba”. Cuvântul grec este acelaşi cu acela tradus ,,ajutor” în cap. 11,29. Barnaba şi Saul şi-au îndeplinit misiunea cu care fuseseră trimişi de biserica din Antiohia.
Din Ierusalim. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 10) expresia ,,la Ierusalim” ca şi cum Barnaba şi Saul se reîntorceau din Ierusalim din ,,lucrarea lor” în câmpul Antiohiei. Totuşi, cei mai mulţi redactori ai textului grecesc, evident pornind de la context şi considerând cap. 12, 25 ca o concluzie la cap. 11, 27-30, nu pot să considere drept originară exprimarea mai puţin bine argumentată ,,de la Ierusalim”, ca în KJV. O sugestie a fost făcută prin care exprimarea mai bine dovedită poate fi înţeleasă în acelaşi sens, invocând ordinea lui ,,la Ierusalim” şi ,,după ce şi-au împlinit însărcinarea”. Textul grecesc lipsit de punctuaţie permite traducerea aceasta, care ar suna literal, ,,Barnaba şi Saul, s-au reîntors, după ce şi-au îndeplinit însărcinarea la Ierusalim.
Luând cu ei pe Ioan. Vezi v. 12. Alegerea este parţial explicată de rudenia lui Ioan cu Barnaba (Coloseni 4,10), dar arată şi că Ioan se angaja cu toată inima în lucrarea convertirii neamurilor. Vezi Fapte 13,2.13; 15, 37-40; 2 Timotei 4,11. Pe cât se pare, el trăise acasă în Ierusalim până la data aceasta. NOTE ADIŢIONALE LA CAPITOLUL 12
NOTA 1
Comparând naraţiunea lui Luca cu aceea a lui Iosif, pare probabil că delegaţii din Tir şi Sidon erau printre cei care au strigat: ,,Glas de Dumnezeu, şi nu de om”, şi au adăugat, aşa cum relatează Iosif: ,,Fii milostiv nouă”. Notaţi contrastul remarcabil dintre refuzul lui Petru de a primi omagiul din partea lui Corneliu şi acceptarea din partea lui Agripa a linguşirii hulitoare din partea mulţimii din Cezareea. Relatarea lui Iosif, concordă cu acea a lui Luca în următoarele amănunte: 1) Printre mulţimea care linguşea pe Agripa erau unii care căutau să-i recâştige favoarea. 2) Ziua era o zi ,,anumită”. 3) Irod era îmbrăcat în haine regale. 4) Linguşirea consta din a numi pe rege dumnezeu. 5) El nu i-a mustrat. 6) El a fost lovit de îndată aşa că a trebuit să fie purtat până la palatul său. Iosif adaugă că Agripa a recunoscut că lovitura a venit de la Dumnezeu ca o mustrare pentru faptul că acceptase o asemenea linguşire hulitoare şi că oricine se aştepta ca el să moară imediat.
Cu referire la ultima parte a relatării lui Iosif, care spune că durerile violente au sporit foarte repede şi relatarea NT, care spune că Agripa a fost mâncat de viermi, e de notat că în raportul morţii lui Antioh Epifanul aceste două trăsături sunt menţionate ca fiind caracteristice pentru aceeaşi boală şi sunt descrise separat: ,,Atoatevăzătorul Domnul, Dumnezeul lui Israel, l-a lovit cu o lovitură fatală şi nevăzută; de abia ieşiseră cuvintele din gura lui că el a fost apucat de dureri incurabile în intestine şi organele lui lăuntrice i-au dat chinuri cumplite… Viermi reali ieşeau colcăind din trupul fiinţei nelegiuite (2 Macabei 9, 5.9; în R. H. Charles, Apocripha and Pseodoepigrapha of the Old Testament, vol. 1 pa. 144). Iosif, care privea la Agripa cu o remarcabilă aprobare, a descris doar în treacăt forma în care boala regelui s-a făcut aparentă la început şi a omis amănuntele respingătoare din descrierea morţii cuiva care în ochii săi era un mare rege. Scriptura a dat o relatare deplină, din cauză că obiectivul scriitorului Faptelor era de a scoate în evidenţă în toată seriozitatea lui păcatul pentru care, aşa cum spune Iosif, Agripa ştia că a fost lovit. Punctele de concordanţă între cele două relatări sunt aşa de multe şi deosebirile aşa de mici şi aşa de uşor explicate, încât relatarea lui Iosif trebuie să fie privită ca un tribut la acurateţea şi atenţia istorică a lui Luca.
NOTA 2
La sfârşitul capitolului al 12-lea se ridică întrebarea dacă vizita în legătură cu foametea lui Barnaba şi a lui Saul (cap. 11, 27-30) a avut loc înainte sau după întemniţarea lui Petru şi moartea lui Irod Agripa I, întrucât ultimul verset din cap. 12 este evident concluzia naraţiunii începută în cap. 11, 27-30. Problema este scoasă la iveală de faptul că dovezile cronologice sugerează că moartea lui Irod a avut loc înainte de vizita cu ocazia foametei şi în ordine inversă de cea în care Luca tratează evenimentele acestea.
Luând în considerare problema aceasta, este de recunoscut că Luca nu încearcă totdeauna să fie strict cronologic în relatările sale atât în Evanghelia sa, cât şi în Faptele. Luca în Evanghelia sa (cap. 1,1-8) aminteşte că ,,mulţi” ,,s-au apucat să alcătuiască o istorisire despre lucrurile care s-au petrecut printre noi”. Din relatările lor, el a ales ce a găsit ,,cu cale” (,,ceea ce i s-a părut bun”), de la ,,cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început” şi anume evenimentele acelea care ofereau un tablou coerent al anumitor faze ale istoriei creştine timpurii. După ce urmărise lucrările unui personaj (ca de pildă Petru, mai ales, în Fapte 1-12) sau dăduse un tablou coerent al unei arii de dezvoltare (ca de pildă Evanghelia în Palestina, la cap. 11,18), apoi Luca se ocupă de o altă fază sau de un alt personaj şi se ţinea de acela până la un alt punct culminant sau la o concluzie (cf. tranziţia, cap. 11,18.19). Ordinea cronologică uneori e mai puţin importantă pentru Luca decât alte priorităţi, ca de pildă un anumit subiect sau arie geografică. Atitudinea aceasta e caracteristică pentru literatura acestui timp, cum e şi pentru VT (vezi Geneza 25,19; 27,1; 35,29; Exod 16, 33.35; 18, 25).
Expresiile ,,în vremea aceea”, (cap. 11, 27) şi ,,pe aceeaşi vreme” (cap. 12,1) sunt folosite adesea în Evanghelii, doar ca expresii de tranziţie stereotipe, nu în mod necesar intenţionate să arate un anumit timp în mod cronologic. E cu totul posibil ca evenimentele din cap. 12, 1-24 să fi avut loc între versetul 26 şi 27 ale cap. 11, cap 12, 25 în mod logic urmează după cap. 11, 30. ,,Însărcinarea” (cap. 12, 25) aparent se referă la ducerea unui ,,ajutor fraţilor care locuiau în Iudeea” (cap. 11,29). În felul acesta, vizita în timpul foametei ar veni după întemniţarea lui Petru, eliberarea lui miraculoasă şi plecarea din cetatea Ierusalim şi după moartea lui Irod Agripa I, care a avut loc în anul 44 d. Hr.
Urmând metoda lui istorică aşa cum e descrisă mai sus, Luca a relatat povestirea începutului lucrării pentru neamuri în Antiohia. La sfârşitul acelei naraţiuni, eroii ei, Barnaba şi Saul, sunt trimişi la Ierusalim pentru a duce ajutorul bisericii în nevoie. În vederea acestei schimbări de scenă, Luca mai întâi se înapoiază (cap. 12,1) pentru a aduce pe cititorii săi la curent cu privire la ceea ce se petrecuse în Ierusalim în cursul perioadei reprezentate de naraţiunea lui cu privire la Antiohia. El povesteşte istoria persecuţiei bisericii de către Irod, cuprinzând uciderea lui Irod şi întemniţarea lui Petru şi groaznicul sfârşit la care a ajuns persecutorul. El este gata atunci să reia naraţiunea de la Antiohia, cu trimiterea lui Barnaba şi a lui Saul ca misionari hirotoniţi (cap. 13, 1-3). Dar mai întâi el readuce personajele sale principale în locul acela menţionând că (cap. 12, 25), ,,după ce şi-au împlinit însărcinarea, s-au întors din Ierusalim”. El foloseşte ocazia aceasta pentru a introduce un nou personaj, Ioan Marcu (deja pomenit întâmplător la Ierusalim, v. 12), deoarece Marcu urmează să însoţească pe cei doi bărbaţi mai în vârstă când pleacă în călătoria pe care Luca începe acum să
o descrie (cap. 13,4 la 14, 27), primul turneu al lui Pavel.
O astfel de deplasare minoră a relatării vizitei din timpul foametei e cu totul raţională, având în vedere metoda obişnuită a lui Luca de a-şi organiza materialul, şi nu cuprinde nici o rearanjare majoră sau fuzionare a două evenimente sau relatări de evenimente, aşa cum fac unele vederi (vezi Nota Adiţională la capitolul 15, Nota 1).
COMENTARII E. G. WHITE
1-3 AA 143, SR 292
1-25 AA 143 – 154, EV 581, SR 292-300
2 AA 297
2,3 EW 186
4,5 AA 145
5,6 SR 293
6,7 AA 146
CG 42
6-11 5T 748
7 AA 152, EW 186
7.8.10 SR 295 8-10 AA 147
11 SR 296
11-15 AA 148
13-17 SR 296
16-19 AA 149
19 SR 297
21 AA 150
EW 186
SR 298
22,23 AA 151
23 AA 152, SR 299