12:17 Petru le-a făcut semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temniţă, şi a zis: Spuneţi lucrul acesta lui Iacov şi fraţilor. Apoi a ieşit, şi s-a dus într-alt loc.
Îl scosese. Când fusese eliberat din închisoare şi-şi revenise în simţiri exclamase: ,,Domnul a trimis pe îngerul Său” (v. 11). Acum a mărturisit că Domnul era Acelaa care îl eliberase. Spuneţi. (,,Mergeţi şi arătaţi”, KJV) Gr. apaggello, ,,a duce veşti”, ,,a duce cuvinte”, ,,a declara”.
Iacov. Acesta era fără îndoială Iacob care a prezidat conciliul din Ierusalim cu privire la circumcizie şi care a prezentat decizia sa cu privire la chestiunea aceea (cap. 15,13). În felul acesta, el era într-un anumit sens prezbiterul-preşedinte al bisericii din Ierusalim şi era natural ca Petru să aibă dorinţa ca el să aibă imediat cunoştinţa de eliberarea sa.
Acest Iacob se poate să fi fost fiul lui Alfeu sau Iacob care era un frate al Domnului. Fraţii lui Isus n-au crezut în El decât la încheierea vieţii Sale de pe pământ, la multă vreme după ce cei doisprezece fuseseră aleşi. Lui Iacob, care era unul din stâlpii bisericii din Ierusalim, după moartea lui Iacob fiul lui Zebedei, Pavel îi dă titlul expres ,,fratele Domnului” (Galateni 1,19; cf. cap. 2,9). Acesta este probabil Iacob la care se referă aici Petru. Eusebiu (The Ecclesiastical History, ii 23, ed. Loeb, vol. 1, pag. 171) îl numeşte episcop al Ierusalimului şi citează pe Hegesip, Memorii (anul 180
d. Hr.) cu privire la Iacob, care, deşi nu e necesar exact, probabil păstrează oarecare elemente de adevăr: ,,El era numit ,,cel Drept” de toţi oamenii de pe timpul Domnului până la al nostru, întrucât mulţi sunt numiţi Iacob, dar el era sfânt din pântecele mamei lui. Nu bea vin, nici băuturi tari şi nici nu mânca carne, brici n-a trecut pe capul lui; nu s-a uns cu ulei şi nu se ducea la băi. Numai lui îi era îngăduit să intre în sanctuar, deoarece nu purta veşminte de lână, ci de in şi obişnuia să intre singur în templu şi era găsit îngenunchind şi rugându-se pentru iertarea poporului, aşa că genunchii lui se făcuseră tari ca şi ai cămilei, din cauza continuei sale închinări la Dumnezeu, îngenuncheri şi cerere de iertare pentru popor”. Potrivit cu tradiţia, a fost urcat pe o aripă a acoperişului Templului şi când a refuzat să se lepede de Hristos, a fost aruncat jos şi împroşcat cu pietre şi bătut până a murit cu o măciucă (vezi vol V, p. 71). Potrivit cu Iosif, Antiquities, XX, 9.1) a fost omorât cu pietre. Vezi Introducere la cartea lui Iacob.
Într-alt loc. Plecarea lui Petru în alt loc era în acord cu porunca pe care Domnul o dăduse celor doisprezece (Matei 10,23). Nu există indicii unde s-a refugiat Petru. Unii scriitori romanocatolici au insista că el s-a dus la Roma şi după ce a întemeiat biserica de a acolo s-a reîntors la Ierusalim la timp, pentru a lua parte la conciliul relatat în Fapte 15. Alţii au sugerat că s-a dus la Antiohia, lucru care e poate mai puţin improbabil, dar nu sunt urme ale prezenţei lui acolo decât după conciliul de la Ierusalim (afară de cazul că Galateni 2,1-10 e considerat aceeaşi cu Fapte 11,30; vezi Note Adiţionale la cap. 15; Nota 1; cf. Galateni 2,12). Oricare cetate mai apropiată, ca Lida sau Iope, ar fi fost prea îndestulătoare ca loc de refugiu. Faptul că numele locului nu e dat sugerează că el era relativ lipsit de importanţă pentru relatarea lui Luca.