11:2 Şi când s-a suit Petru la Ierusalim, îl mustrau cei tăiaţi împrejur,
La Ierusalim. Care era încă centrul (vezi cap. 8,14).
Cei tăiaţi împrejur. Nu e nici o indicaţie că expresia aceasta descrie o anumită categorie de iudeo-creştini, deoarece toţi creştinii erau sau iudei, sau prozeliţi la data când aveau loc evenimentele acestea. Prin urmare, protestul trebuie să fi venit de la întreaga biserică. Totuşi, naraţiunea lui Luca a fost scrisă la o dată mai târzie, când cei care erau ,,tăiaţi împrejur” deveniseră
o partidă distinctă şi când influenţa lor producea o separare hotărâtă în adunările creştine. De aceea folosirea de către Luca a expresiei trebuie să fie luată ca având însemnătate. Vezi v. 3
Cei care fuseseră născuţi iudei şi care nici nu auziseră de vedenia lui Petru şi nici nu văzuseră darul Duhului Sfânt revărsat asupra lui Corneliu şi asupra casei lui, trebuie să fie iertaţi dacă scrupulele lor i-au împins să pună în discuţie puterea lui Petru. După ce aceştia au auzit istorisirea au fost mulţumiţi (vezi v. 18), dar mulţi iudeo-creştini din alte locuri au continuat să facă din aceasta un subiect de ceartă (vezi Fapte 15,1; Galateni 1,11-14).
Îl mustrau. (,,Discutau în contradictoriu”, KJV, ,,Se întrebau între dânşii împotriva lui”, Nitz). Gr. diakrino, ,,a separa”, ,,a pune la îndoială”, ,,a ezita”, ,,a face o deosebire”, ,,a discrimina”, ,,a se opune”, ,,a discuta în contradictoriu cu” (vezi cap. 10, 20; 11,12; 15,9). Aici însemnează că ei s-au separat de Petru într-un sens ostil şi s-au împotrivit, au avut discuţie cu el. Potrivnicii susţineau că deosebirea dintre iudei şi neamuri trebuia încă să fie păstrată. Şi anume, creştinii să primească în tovărăşie numai pe aceia care deveniseră prozeliţi la iudaism şi care se supuneau în mod consecvent legii ceremoniale. Corneliu nu fusese primit în comuniunea iudeilor din Cezareea (vezi cap. 10,2) şi un sentimental iudaizant din biserică ar fi tins să prevină acceptarea lui în comunitatea creştină. Prejudecata care se dezvoltase printre iudei, în decursul generaţiilor de practică ceremonială, face lucrul acesta de înţeles. O naţiune întreagă nu e adusă la o radicală schimbare a sentimentelor într-o scurtă perioadă de timp.
Incidental, faptul că Petru putea fi tras la socoteală în mod aspru demonstrează că el nu era considerat căpetenia bisericii şi nici ,,căpetenia apostolilor” şi cu certitudine nu era socotit infailibil.