11:26 şi, când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Un an întreg, au luat parte la adunările Bisericii, şi au învăţat pe mulţi oameni. Pentru întâiaşi dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia.
Un an întreg. Spre deosebire de alte cazuri, aici lungimea timpului e dată cu exactitate. Saul predicase la Damasc şi la Ierusalim, dovedindu-şi noua sa vocaţie. În biserica din Antiohia el a găsit linişte şi un prilej corespunzător râvnei lui.
Adunările bisericii. Sau, ,,în biserică” Nu în clădirea bisericii – în posesia bisericii n-au fost clădiri decât începând din secolul al treilea – dar în adunări. Cei interesaţi se adunau cu credincioşii şi erau încorporaţi în organizaţia bisericii de îndată ce acceptau pe deplin solia Evangheliei.
Au învăţat pe mulţi oameni. Vezi v. 21.24.
Li s-a dar numele de Creştini. (,,Au fost numiţi creştini”, KJV). Mai bine, ,,au primit numele de Creştini”. Împăratul roman Iulian, numit Apostatul (anii 361-363 d. Hr) nota că tendinţa de a inventa porecle ca o formă de satiră caracteriza populaţia Antiohiei pe vremea sa. Aceeaşi tendinţă fără îndoială predomina pe vremea ivirii creştinismului. Prima silabă de la cuvântul creştin de la Gr. Christos, ,,Hristos”, în timp ce finalul este esenţial latin şi comparabil cu cuvinte ca Pompeiani, urmaşii lui Pompei şi alte nume de partide. La fel în Evanghelii apare un termen analog, Irodiani (Herodianai, Matei 22,16), care aparent reflectă asociaţie romană. Poate iarăşi numele va fi fost dat în batjocură creştinilor de către păgâni, cam la fel cum termenul Lutherani a fost folosit în derâdere 15 secole mai târziu de către vrăjmaşii urmaşilor lui Luther. Pare că ucenicii lui Hristos nu şi-au dat singuri numele şi întrucât folosirea lui ar lăsa să se înţeleagă că aceia care îl purtau erau urmaşi ai lui Mesia, Hristosul, e lucru sigur că el nu le va fi fost dat de către iudei. Motivul noului termen e aparent. Când aceşti noi convertiţi dintre neamuri s-au ataşat bisericii din Antiohia, nici unul din numele de mai înainte nu ar fi cuprins întreaga grupare cosmopolită. Ei nu mai erau toţi nazarineni sau galileeni sau greco-iudei şi în faţa oamenilor din Antiohia ei trebuie să fi apărut ca un amestec curios. De aceea, termenul hibrid ,,creştini”�
(,,cristiani”), un cuvânt grec cu o terminaţie latină, ar fi părut corespunzătoare pentru ei. Ceva mai târziu ceea ce fusese la început o ironie a devenit un nume cu care cineva să se fălească: ,,Dacă suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine” (1 Petru 4,16).
Tradiţia însă, atribuie originea numelui lui Euodius, primul episcop al Antiohiei. Ignaţiu, succesorul lui Euodius, ca conducător al bisericii de acolo, l-a folosit adesea.