11:19 Cei ce se împrăştiaseră, din pricina prigonirii întâmplate cu prilejul lui Ştefan, au ajuns până în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia, şi propovăduiau Cuvântul numai Iudeilor.
Cei ce se împrăştiaseră. (,,Cei împrăştiaţi”, KJV; Nitz) Ceea ce urmează acum este o continuare a celor de la cap 8,1-4. Se făcuse o digresiune pentru a prezenta descrierea lucrării lui Filip cu samaritenii şi etiopianul, a lui Saul cu Cilicienii şi a lui Petru cu Corneliu şi familia lui. Această digresiune pregăteşte pe cititor pentru naraţiunea care urmează acum despre convertirea grecilor la Evanghelie.
Prigonirii. (,,Persecuţiei”, KJV; ,,Strâmtorării”, Nitz) Sau ,,necazului”. Referirea este la persecuţia la care Pavel avusese o parte activă (vezi cap. 8,1; 9, 1.2).
Cu prilejul lui Ştefan. (,,Pentru Ştefan”, KJV; ,,În timpul lui Ştefan”, Nitz). Moartea martirului fusese urmată, aşa cum arată cap. 8,1-4, de o fanatică izbucnire contra creştinilor din Ierusalim. Aceasta a avut ca urmare o împrăştiere a multor credincioşi. Filip a lucrat în Samaria şi Cezareea. Alţii s-au dus în Fenicia, în cetăţile Tir, Sidon şi Ptolemaida, şi au fost probabil de ajutor la întemeierea bisericii lor amintite în cap. 21,3-7; 27,3. În Cipru calea a fost pregătită pentru lucrarea ulterioară a lui Barnaba şi a lui Saul (vezi cap. 13,4-13). Vezi harta de la pag. 264.
Până în Fenicia. Aceasta e Fenicia, districtul în care erau cetăţile importante Tirul şi Sidonul (vezi vol. II, p. 67-69).
Cipru. Vezi cap. 13,4.
Antiohia. Aici este primul contact între biserica tânără creştină şi capitala Siriei.
Venind. După Roma, Alexandria şi Efes, Antiohia era cea mai mare cetate a Imperiului Roman şi multă vreme un centru important creştin. Poate Nicolae, prozelitul din Antiohia (cap. 6,5), se întorsese ca să proclame noua lui credinţă. Pătrunderea creştinismului acolo era de mare importanţă. Aşezată pe Râul Orontes, cam la 15 mile în interior de la portul Seleucia, Antiohia, întemeiată de Seleucus Nicator cam pe la 300 î. Hr. şi numită după regescul său tată Antioh, crescuse în bogăţie şi importanţă până la a ajunge cetatea principală a Asiei. Lumea proslăvea pe oamenii ei de litere şi de literatura ei. Unuia din ei, Archias, Cicero i-a făcut o vestită oraţiune. Juvenal recunoştea influenţa Antiohiei asupra vieţii şi gustului roman, declarând: ,,Care parte din sedimentele noastre vin din Grecia? Sirianul Orontes de multă vreme s-a revărsat în Tibru, aducând cu el graiul lui şi obiceiurile lui, flautele lui şi coardele înclinate de apă ale lui” (Satire, III, 62-64; ed. Loeb, p. 37).
Antiohia avea o mare colonie de iudei, în onoarea căruia Irod cel Mare a construit o colonadă de marmură care se întinde de-a lungul cetăţii. Antiohia era reşedinţa prefectului roman, sau propraetor, al Siriei. Creştinismul s-a găsit aici la Antiohia în contact mai strâns cu cultura greacă decât la Ierusalim sau Cezareea. Tot aici a întâmpinat păgânismul în formele lui cele mai ispititoare şi mai înjositoare. Dumbrăvile lui de la Daphne erau vestite pentru cultul lor idolatru, voluptos. Era o biruinţă uluitoare faptul că biserica a izbutit să facă din Antiohia unul din centrele ei importante.
Numai Iudeilor. (,,Nevorbind nimănui cuvântul decât numai Iudeilor”, Nitz) Lucrul acesta, natural, era de aşteptat din partea acelora care părăsiseră Ierusalimul înainte de a fi avut loc convertirea lui Corneliu, care să fi devenit general cunoscută. Ei nu fuseseră informaţi ca Petru că venise timpul de a aduce porunca profetică a lui Hristos până la deplina ei extindere (cap. 1,8). Distingerea iudeilor pare că e notată în contrast cu naraţiunea precedentă cu privire la Petru şi Corneliu şi cu expunerea ulterioară a lucrării misionare.