10:4 Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoşat, şi a răspuns: Ce este, Doamne? Şi îngerul i-a zis: Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele.
S-a uitat ţintă. (,,A privit”, KJV, ,,Pironind ochii”, Nitz). Sau ,,a privi atent”, ,,absorbit”.
S-a înfricoşat. Îngerul e numit ,,un om cu o haină strălucitoare” (v. 30, cf. cap. 1,10). Pentru o clipă, arătarea lui neaşteptată a îngrozit pe Corneliu. Ostaşii romani care păzeau mormântul lui Hristos, care nu erau obişnuiţi cu lucrurile spirituale, aşa cum era Corneliu, au tremurat şi au ajuns ca nişte morţi în faţa slavei orbitoare a îngerului învierii (vezi Matei 28, 2.4; cf. Dan 10, 7-11).
Ce este? Prin întrebarea aceasta, Corneliu arată că viziunea cuprinde mai mult decât putea el să înţeleagă şi cuvintele lui pot fi luate ca implicând dispoziţia lui de a asculta îndrumarea divină. Compară răspunsul pe care l-a dat Saul când Hristos S-a arătat pe drum în apropiere de Damasc. (cap. 9,6).
Doamne. Gr. kurios, un titlu de respect, care, atunci când a aplicat la fiinţele omeneşti, e de tradus, ,,domnule” (cap. 16,30), dar când se referă la Dumnezeu înseamnă ,,Domn” (cap. 7,33). Ce traducere e preferabilă aici depinde de măsura în care Corneliu a recunoscut de la început pe înger ca sol ceresc. ,,Domn” e probabil traducerea cea mai bună.
Rugăciunile şi milosteniile tale. Vezi v. 2. Milosteniile lui Corneliu erau o expresie concretă a sincerităţii vieţii sale spirituale lăuntrice, alimentată cum era, de rugăciunea obişnuită.
S-au suit. Mai degrabă, ,,s-au ridicat”. Rugăciunea poate fi imaginată ca fiind asemenea cu tămâia care se înălţa la tronul lui Dumnezeu (vezi Apoc. 5,8; 8,3.4) sau cu fumul arderii de tot, care în ebraică era numită un olah, ,,ceea ce se înalţă”. Aceasta era o expresie deosebit de corespunzătoare cu privire la rugăciunea înălţată la timpul jertfei de seară. (vezi Fapte 10,3).
Şi-a adus aminte. (,,Ca o aducere aminte”, KJV; ,,Spre aducere aminte”, Nitz). Gr. mnemossunon, un cuvânt folosit deseori în LXX pentru a se referi la partea din jertfe de floarea făinii pe care preotul o ardea pe altar (Levitic 2,2.9.16; 5,12; 6,15). Fumul jertfei, când să înălţa reprezenta rugăciunile lui Israel. Exact acelaşi cuvânt apare în Tobit 12,17, unde un înger zice: ,,Am adus amintirea rugăciunii tale înaintea slavei lui Dumnezeu” (în R.H. Charles, The Apocrypha and Pseudepigrapha of the Old Testament”, vol. I, p. 234). Rugăciunile lui Corneliu erau bine primite înaintea lui Dumnezeu. El urma ,,adevărata Lumină, care… luminează pe orice om” (Ioan 1,9), şi se împărtăşea de credinţă care de la începutul lumii a deschis calea pentru îndreptăţire – credinţa că adevăratul Dumnezeu ,,este şi că răsplăteşte pe cei care-L caută cu sârguinţă”. (Evrei 11,6).