10:35 ci că în orice neam, cine se teme de El, şi lucrează neprihănire este primit de El.
În orice neam. Petru îşi dădea neclar seama că creştinismul nu urma să fie naţional. În legăturile sale cu Corneliu, el a început să vadă cum ar putea să aibă loc lucrul acesta, deşi nu îl înţelegea pe deplin. Pavel urma să declare scurt că nici neamul, nici sexul, nici starea socială nu au nici o influenţă înaintea lui Dumnezeu (Galateni 3,28; Coloseni 3,10.11).
Iudeii ajunseseră să se considere ca în mod exclusiv obiectul interesului, grijii şi îndurării lui Dumnezeu. Înainte de captivitatea babiloniană, ei îşi conformaseră viaţa, credinţele şi practicele lor religioase la acelea ale naţiunilor păgâne din jurul lor. (vezi vol. 4, p. 31), dar după captivitate au depus eforturi extreme pentru a se izola de vecinii lor dintre neamuri. Ei au dezvoltat un duh de exclusivism care îi făcea să dispreţuiască pe neiudei şi să tăgăduiască eligibilitatea lor la acceptarea înaintea lui Dumnezeu.
La început acest duh de exclusivism a constituit bariera principală la înaintarea Evangheliei pentru neiudei. Dacă creştinismul ar fi rămas doar o sectă a iudaismului – aşa cum l-au conceput creştinii iudei la început – el nu ar fi putut pretinde supunerea oamenilor de pretutindeni. Prima sarcină majoră a bisericii era deci să sfărâme restricţiile care au dus la izolarea iudaismului. În convertirea lui Corneliu, Duhul Sfânt a condus tânăra biserică să facă primul ei pas în direcţia aceasta.
Se temea de El. Expresia aceasta şi cea următoare poate fi considerată ca referindu-se la cele două table ale legii – întâia cu privire la datoria omului faţă de Dumnezeu, iar a doua, la datoria lui faţă de semenii săi (Vezi Mica 6,8; Matei 22,34-40.)
Primit. Sau, ,,acceptabil”. Dumnezeu nu mai are un neam de oameni ales. El cheamă pe toţi oamenii să se pocăiască şi primeşte pe aceia care fac lucrul acesta cu sinceritate.