Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 2 Timotei

2 Timotei 3:5


3:5 având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.

O formă de evlavie. Adică au caracteristicile externe ale religiei, ca de pildă participarea la serviciul de închinare, oferirea de daruri la biserică şi chiar îndeplinirea de servicii în biserică. Trăsătura aceasta se aplică mai ales la cei care mărturisesc că sunt creştini.

Puterea. Adică puterea lui Dumnezeu, care conlucrează cu voinţa omului pentru înlăturarea tuturor tendinţelor păcătoase (vezi Romani 1:16; 2 Corinteni 13:4; Efeseni 3:20).

Depărtează-te. Pavel îl sfătuieşte pe Timotei şi pe toţi viitorii conducători ai bisericii să fie atenţi la primejdiile cu care se confruntă aceasta. Pe lângă o vigilenţă personală ca nu cumva să cedeze practicilor rele descrise aici (v. 2–5), Timotei trebuia să atragă atenţia credincioşilor împotriva acestor tendinţe viclene, care scădeau influenţa creştinismului. De-a lungul timpului comportamentul membrilor cu numele, adică aceia care mărturisesc loialitate faţă de Dumnezeu, dar nu dau dovadă de creştere în asemănarea cu Hristos, a reprezentat o mai mare piedică pentru înaintarea Evangheliei decât oricare alt factor. Compară cu 2 Corinteni 2:14–16; 1 Timotei 4:16; 2 Petru 3:12.