Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 2 Timotei

2 Timotei 2:25


2:25 să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului;

Blândeţe. Compară cu Matei 5:5. ,,Robul Domnului” îi va învăţa pe alţii aşa cum a făcut El. Cei neluminaţi erau în felul acesta captivaţi de bunăvoinţa lui Hristos de a-l întâmpina pe omul de rând pe propriul lui teren. Deşi vorbea cu seriozitate şi autoritate, Isus niciodată nu i-a stânjenit şi nu i-a constrâns pe ascultătorii Săi. Cu blândeţe El prezenta adevărul pentru a se potrivi fiecăruia dintre ei. Atât cei cultivaţi cât şi cei neînvăţaţi erau atraşi de farmecul şi de iubirea Lui, simţind că Hristos Se identifica pe Sine cu lipsurile şi interesele lor.

Protivnici. [,,Cei care se opun”, KJV]. Adică aceia care se aşează în opoziţie cu adevărul.

În nădejdea. [,,Poate că”, KJV]. Sau ,,poate”.

Le va da. Dovezile textuale sunt împărţite între exprimarea ,,poate va da” şi ,,va da”.

Pocăinţa. Gr. metanoia, ,,o schimbare a minţii” (vezi Matei 3:2). În loc să se împotrivească principiilor Evangheliei, ca cei amintiţi mai sus, cei care trec prin această schimbare a minţii răspund cu întreaga lor fiinţă la chemările făcute de Duhul Sfânt şi de ,,robul Domnului”, ,,blând” şi ,,plin de îngăduinţă răbdătoare”(vezi v. 24).

Cunoştinţa. Sau ,,cunoaşterea deplină”, ,,cunoaşterea corectă”. Cei care se pocăiesc în felul acesta au văzut în viaţa învăţătorilor creştini roadele ascultării de adevăr. Ei recunosc adevărul ca unicul răspuns satisfăcător la problemele omului.