2:3 Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării,
Nimeni. Apostolul recunoaşte că primejdia amăgirii este reală şi gravă (vezi Matei 24:4). Metodele înşelăciunii sunt multe şi Pavel nu încearcă să le limiteze doar la cele trei menţionate în 2 Tesaloniceni 2:2, ci admite ,,orice fel” de amăgire. Vrăjmaşul bisericii va face uz de semne şi de minuni aparente pentru a-i face pe cei neatenţi să accepte marea minciună (v. 9–11). Prin urmare poporul lui Dumnezeu ar trebui să fie atent, pentru a nu se rătăci de la credinţă. Ei trebuie să fie întemeiaţi pe declaraţiile clare ale Cuvântului lui Dumnezeu.
Nu va veni. [,,Ziua aceea nu va veni”, KJV]. Cuvintele acestea sunt bine adăugate pentru a completa gândul. Ceea ce nu se va întâmpla înainte de venirea lui Antihrist este, evident, venirea lui Hristos, pentru a-i strânge pe ai Săi, eveniment cu privire la care tesalonicenii erau preocupaţi (v.
1).
Lepădarea de credinţă. Gr. he apostasia, ,,căderea” sau ,,apostazia”. Acest verset şi cel din Faptele Apostolilor 21:2 sunt singurele locuri în care termenul apostasia apare în Noul Testament. Articolul (he) arată că se face referire la o apostazie definită şi dă de înţeles că această cădere de la credinţă era bine cunoscută cititorilor. Fără îndoială că Pavel însuşi îi învăţase pe tesaloniceni prin viu grai lucrurile referitoare la apostazia viitoare. În cuvântarea ţinută câţiva ani mai târziu prezbiterilor bisericii din Efes, Pavel a prezis că apostazia se va datora unor oameni din interiorul bisericii, care se vor ridica pentru a ,,învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor” (Faptele Apostolilor 20:30). El l-a avertizat pe Timotei cu privire la pericole asemănătoare, spunând că va veni un timp când oamenii se vor îndrepta către fabule, astupându-şi urechile faţă de adevăr (1 Timotei 4:1–3; 2 Timotei 4:3, 4). Petru şi Iuda vorbesc în cuvinte sumbre despre cei care au părăsit calea cea dreaptă (2 Petru 2:1, 12–22; Iuda 4:10–13). Iar Ioan declară că pe vremea când scria el se iviseră mulţi antihrişti (1 Ioan 2:18). Domnul Însuşi i-a îndemnat pe ucenici să se ferească de proorocii mincinoşi (Matei 7:15; 24:24) şi a prezis că mulţi vor cădea de la credinţă. În această împrejurare Pavel nu specifică exact forma apostaziei, dar aceasta poate fi dedusă din textele biblice amintite mai sus. Totuşi sunt clare următoarele lucruri: (1) apostazia era o problemă religioasă, o rebeliune spirituală, neavând legătură directă cu politica; (2) la data când scria Pavel, apostazia era încă în viitor; (3) apostazia urma nu numai să preceadă a doua venire (2 Tesaloniceni 2:2), ci şi să fie un semn al iminenţei acesteia, deci creştinii nu trebuiau să se aştepte ca Hristos să se întoarcă înainte de aceasta. Profeţia cu privire la căderea de la credinţă a fost parţial împlinită pe vremea lui Pavel şi în mult mai mare măsură în Evul Mediu, dar împlinirea ei deplină va avea loc în zilele de dinaintea revenirii lui Isus (compară cu Nota Suplimentară la Romani 13). Vezi Vol VI, p. 64–67.
Descoperi. Gr. apokalupto, ,,a descoperi”, ,,a dezvălui”, ,,a da la iveală”, ,,a face cunoscut” (compară cu Apocalipsa 1:1). Acelaşi verb apare şi în 2 Tesaloniceni 2:6, 8, iar în altă parte în Noul Testament este folosit cu privire la revelaţii supranaturale (vezi Matei 16:17) şi mai ales cu privire la arătarea lui Hristos (vezi Luca 17:30. Forma substantivală, apokalupsis, ,,revelaţie”, ,,descoperire”, apare în 1 Corinteni 1:7; 2 Tesaloniceni 1:7; 1 Petru 1:7, 13; 4:13). Aceasta ar sugera că descoperirea ,,omului fărădelegii” poate să cuprindă elemente supranaturale şi că aria lui de acţiune poate să aibă un caracter evident religios. Faptul că ,,omul fărădelegii” urmează ,,a se descoperi” sugerează că el va fi ascuns până la un anumit moment, când se va arăta lumii, de care se ascunsese, sau că îşi va scoate masca şi se va arăta în adevărata înfăţişare sau că masca îi va fi smulsă şi adevărata lui natură va fi cunoscută de locuitorii pământului.
Omul fărădelegii. [,,Acel om al păcatului”, KJV; ,,omul nelegiuirii”, traducerea lui G. Galaction]. Adică omul a cărui trăsătură principală este păcatul. Se pot cita dovezi textuale importante pentru exprimarea ,,omul fărădelegii” (ca în traducerea Cornilescu), (vezi v. 8, unde ,,acel Nelegiuit” este literal ,,cel fără de lege”). Prezenţa articolului hotărât arată că Pavel se referă la un vrăjmaş despre care le vorbise deja tesalonicenilor şi că se aşteaptă ca ei să ştie despre cine vorbeşte. Faptul că Pavel foloseşte cuvântul grecesc pentru ,,om” (anthropos) arată că este vorba de o persoană sau o putere definită. În ce priveşte comentariul asupra identităţii acestei persoane sau puteri, vezi v. 4.
Fiul pierzării. Sau ,,fiul nimicirii”, deci un fiu sortit nimicirii. Acesta este fie un titlu dat ,,omului fărădelegii”, fie o altă descriere a lui. Mai există un singur loc în Scriptură unde este folosit numele acesta. Acolo Mântuitorul îl numeşte astfel pe Iuda (vezi Ioan 17:12), un apostol cândva tovarăş şi egal cu ceilalţi, dar care i-a îngăduit atât de mult lui Satana să pătrundă în inima lui (Ioan 13:2, 27) încât L-a trădat pe Domnul său (Matei 26:47–50).