1:9 Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică, de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui,
Pierzare veşnică. Gr. olethros aionios. În ce priveşte însemnătatea cuvântului olethros, vezi 1 Tesaloniceni 5:3; iar în ce priveşte însemnătatea lui aionios, vezi Matei 25:41. Juxtapunerea celor două cuvinte descrie exact soarta finală a celor care leapădă îndurările Domnului. Toţi aceştia vor fi în cele din urmă distruşi, nu temporar, pentru a fi înviaţi mai târziu, ci definitiv, fără nici o înviere ulterioară. Cuvintele lui Pavel exclud ideea unui chin veşnic (vezi Matei 3:12; 5:22).
De la faţa Domnului. [,,De la prezenţa Domnului”, KJV]. Literal ,,de la faţa Domnului” [ca în traducerea lui Cornilescu]. Expresia transmite ideea separării de Domnul. Aşa cum pentru cei drepţi fericirea supremă este să locuiască în prezenţa Domnului (Matei 5:8; Apocalipsa 22:4), tot aşa, partea cea mai rea a pedepsei nelegiuiţilor va fi excluderea din prezenţa divină. Pe pământ ei au tratat cu dispreţ ocaziile de a-L cunoaşte pe Domnul (compară cu 2 Tesaloniceni 1:8), dar la sfârşit, când va fi prea târziu, îşi vor da seama de valoarea privilegiilor pe care le-au respins.
Ar trebui să observăm că Pavel nu face deosebire între venirea de dinainte şi de după mileniu, ci le cuprinde pe amândouă într-un singur, mare eveniment. Moartea nelegiuiţilor la începutul mileniului e urmată, după o mie de ani, de învierea lor, când vor fi aruncaţi în lacul de foc şi mistuiţi (vezi Maleahi 4:1–3; Apocalipsa 20:5, 15). Faptul că Pavel vorbeşte aici de o ,,pierzare veşnică” nu înseamnă că acest pasaj este o dovadă că nelegiuiţii vor fi nimiciţi la a doua venire a lui Hristos (vezi Apocalipsa 20:3).
Slava puterii Lui. Sau ,,slava tăriei Lui”, adică slava care emană din puterea lui Hristos (vezi Ioan 1:14), care se va manifesta prin mântuirea sfinţilor şi distrugerea celor nelegiuiţi.