1:3 Trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, cum se şi cuvine, pentru că credinţa voastră merge mereu crescând, şi dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult.
Trebuie. [,,Suntem obligaţi”, KJV]. Sau ,,ar trebui”.
Să mulţumim… lui Dumnezeu. Auzind vestea cea bună a spiritualităţii bisericii din Tesalonic (vezi Introducerea), Pavel, în loc să-şi atribuie lui meritul acestui fapt, a considerat acest lucru un motiv în plus pentru a-I mulţumim lui Dumnezeu.
Cum se şi cuvinte. Vezi 1 Corinteni 16:4. Gândindu-se la cererea sa anterioară cu privire la starea spirituală a tesalonicenilor (1 Tesaloniceni 3:12), Pavel considera că e drept să recunoască în împlinirea ei răspunsul la rugăciunile sale.
Credinţa voastră merge mereu crescând. Pavel fusese neliniştit cu privire la convertiţii săi şi se rugase stăruitor pentru a putea să-i viziteze cu scopul de a le consolida credinţa şi de a clădi ceea ce lipsea acesteia (vezi 1 Tesaloniceni 3:10). Privilegiul acesta îi fusese refuzat. Cu toate acestea, în providenţa Sa Dumnezeu îi binecuvântase aşa încât crescuseră mult în credinţă.
Dragostea. [,,Caritatea”, KJV]. Gr. agape (vezi 1 Corinteni 13:1). Nu numai credinţa tesalonicenilor crescuse, ci şi iubirea lor unul faţă de altul, care, ca să zicem aşa, dăduse peste margini, şi încă mai creştea. Fără îndoială că, datorită primejdiilor şi lipsurilor provenite din urma persecuţiilor repetate, aveau mereu prilejul să se ajute unul pe altul. Pavel nu vrea să spună că biserica nu avea slăbiciuni. Dimpotrivă, în capitolele următoare el începe să scoată în evidenţă unele defecte serioase, dar doreşte ca toţi să ştie că el are încredere în puterile lor spirituale.