9:7 David i-a zis: Nu te teme, căci vreau să-ţi fac bine din pricina tatălui tău Ionatan. Îţi voi da înapoi toate pământurile tatălui tău Saul, şi vei mânca totdeauna la masa mea.
Nu te teme. Oricare altul în situaţia lui Mefiboşet putea să aibă motive să se teamă. Viaţa acestui descendent al lui Saul a depins de atitudinea împăratului. Adeseori astfel de situaţii aveau ca rezultat nimicirea tuturor rivalilor. David ştia că, atâta timp cât vreun moştenitor al lui Saul continua să trăiască, propriul lui tron era în primejdie. Dar firea lui generoasă şi promisiunea făcută lui Ionatan, l-au îndrumat pe calea bunătăţii şi a îndurării.
Să-ţi fac bine. Până aici, viaţa îi oferise lui Mefiboşet puţină bunătate. Aproape că nu-şi putea aduce aminte decât că fusese olog şi fugar. Viaţa lui fusese în primejdie. Acum necazurile lui au luat sfârşit.
Toate pământurile tatălui tău Saul. Desigur că aceste pământuri au fost confiscate de David şi acum îi aparţineau. Dar el avea să i le înapoieze, făcând un sacrificiu personal pentru ca Mefiboşet să poată avea tot ce aparţinuse odată lui Saul. Era un dar minunat care fusese făcut dintr-un remarcabil spirit de generozitate faţă de cineva care nu se aştepta la el.
Vei mânca... la masa mea. Expresia nu trebuie luată în mod literal. Sensul de bază este că, acela căruia i-a fost oferită o astfel de favoare era întreţinut, de aici, din averea împăratului. Cu alte cuvinte, el urma să primească o pensie pe viaţă. Tot aşa cei 400 de prooroci ai Astarteii mâncau ,,la masa Izabelei” (1 Regi 18,19). Aceasta înseamnă simplu că profeţii aceştia care probabil erau răspândiţi pe tot cuprinsul împărăţiei, primeau întreţinere de la împărăteasă. Tot aşa şi Ioiachin, după scoaterea lui din închisoare, ,,a mâncat totdeauna la masa lui”, înaintea împăratului, ,,în tot timpul vieţii lui” (2 Regi 25,29.30). Adică, pentru el era prevăzută o cantitate fixă de hrană zilnică pe toată durata vieţii sale. Totuşi, în cazul lui Mefiboşet, era vorba de o cinste specială, deoarece el a fost pus pe picior de egalitate cu proprii fii ai lui David (2 Samuel 9,11). El avea să fie tratat întocmai ca unul dintre fiii lui David. Astfel de tratament a slujit mai târziu ca David să-i devină drag lui Mefiboşet şi a asigurat o imagine pozitiva amândurora. Câinii nedomesticiţi ai Orientului erau gunoierii localităţii şi priviţi cu scârbă. Un câine mort era un lucru neînchipuit de dispreţuit. Prin aceste cuvinte, Mefiboşet se arată într-adevăr smerit şi sincer recunoscător. O astfel de expresie nu era o exagerare din punct de vedere oriental.