Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 2 Samuel

2 Samuel 4:8


4:8 Au adus capul lui Iş-Boşet la David în Hebron, şi au zis împăratului: Iată capul lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, vrăjmaşul tău, care voia să-ţi ia viaţa; Domnul răzbună azi pe împărat, domnul meu, împotriva lui Saul şi împotriva neamului lui.

Care voia să-ţi ia viaţa. Căpeteniile acestea probabil că au jucat un rol activ în oştirea lui Saul care căuta să-i ia viaţa lui David. Poate că ei au crezut că în inima lui era acelaşi spirit de duşmănie şi de ură faţă de Saul şi casa lui cum fusese în inima lui Saul pentru David. Ura de obicei naşte ură şi amărăciunea din partea unuia trezeşte amărăciune celuilalt.

Domnul răzbună. Onoarea lui Dumnezeu şi răzbunarea cauzei divine n-au fost motivul care ia îndemnat pe aceşti asasini. Ei au ucis pe Iş-Boşet pentru că au căutat propriile lor interese, nu binele lui David, iar cuvintele lor au fost alese pentru a trezi în el un spirit de recunoştinţă faţă de ei şi a-i recompensa pe măsură. Oamenii erau vinovaţi de crimă, care merita pedeapsă şi nu recompensă.