4:11 şi când nişte răi au ucis pe un om nevinovat în casa lui şi în patul lui, cu cât mai mult îi voi cere sângele din mâinile voastre şi vă voi nimici de pe pământ.
Un om nevinovat. Declaraţia aceasta nu intenţionează să fie o evaluare completă a caracterului moral lui Iş-Boşet, ci pur şi simplu este o afirmaţie care să pună în lumină caracterul împăratului nevinovat de crima vrednică de moarte.
Voi cere sângele. David adresase o întrebare ucigaşilor. El prezentase înaintea lor faptele exact aşa cum fuseseră şi ei înşişi trebuiau să judece dacă decizia lui era dreaptă sau nu. Putea fi numai un singur răspuns, chiar din partea condamnaţilor: ei erau vinovaţi şi vrednici de moarte. Dreptatea cerea ca sentinţa de moarte să fie executată, iar acuzaţii nu aveau nimic de spus în apărarea lor.
Mulţi oameni puşi în situaţia lui David n-ar fi cugetat aşa de clar sau de înţelept cum a făcut-o David. Ei poate că ar fi considerat pe aceşti ucigaşi ca patrioţi adevăraţi, cetăţeni vrednici şi prieteni. Ceea ce era cu adevărat o crimă putea fi considerată de el o faptă necesară şi dreaptă, îndeplinită în cel mai bun interes al statului. Asasinii înşişi au sperat şi, cu siguranţă au aşteptat ca fapta lor să fie interpretată în felul acesta. Dar David a văzut dincolo de prefăcătoria afişată, constatând în mod corect egoismul şi motivele lor rele. Ei n-ar fi ezitat în faţa crimei dacă ar fi slujit intereselor lor personale. Ei pretindeau că sunt prieteni lui David, dar ca trădători ai celui pe care-l slujiseră, s-au dovedit nişte cetăţeni nevrednici ai poporului Israel. Să fi ajuns David, în desfăşurarea evenimentelor, într-o situaţie nefavorabilă şi ei n-ar fi ezitat să-l ucidă exact aşa cum îl uciseseră pe Iş-Boşet. În astfel de oameni nu se putea avea încredere. Ei nu erau vrednici să trăiască şi, prin tăcerea lor, au arătat poporului că au considerat dreaptă sentinţa pronunţată împotriva lor.
Vă voi nimici. În mod literal, ,,vă voi consuma” sau ,,vă voi nimici”. Cuvântul ebraic ba’ar, tradus nimici”, în forma folosită aici este cu privire la înlăturarea răului sau a vinei celui rău (Deuteronom 19,13.19; etc.). Vina asasinilor a căzut asupra întregii ţări şi putea fi ispăşită numai prin moartea acelora care erau vinovaţi de vărsarea sângelui nevinovat (Numeri 35,33).