21:3 David a zis Gabaoniţilor: Ce pot face eu pentru voi, şi cu se să fac ispăşire, ca să binecuvântaţi moştenirea Domnului?
Cu ce să fac ispăşire? David ar fi trebuit să adreseze această întrebare lui Dumnezeu, întocmai cum adresase şi întrebarea anterioară cu privire la cauza foametei. Raportul nu afirmă că David a pus această problemă înaintea Domnului şi nici nu afirmă că ceea ce au cerut gabaoniţii şi ceea ce a adus la îndeplinire David ca răspuns a fost în armonie cu ceea ce ar fi cerut Dumnezeu pentru îndreptarea situaţiei.
Păcatul lui Saul fusese o reprezentare grosolană şi greşită a religiei lui Iehova. Atitudinea sa a reflectat probabil pe aceea a israeliţilor în general, căci, chiar după moartea lui Saul, au continuat să arate duşmănie acestor străini din mijlocul lor, pe care se legaseră să-i ocrotească. Era foarte important ca religia lui Dumnezeu să fie apărată. Ce anume ar fi cerut Dumnezeu în scopul atingerii acestui deziderat nu este descoperit.
Unul din principalele obiective ale mărturisirii greşelilor faţă de cei ce au fost păgubiţi este de a anula în cea mai mare măsură posibilă influenţa rea a greşelii. Oamenii au ajuns cu totul descurajaţi şi sufletele lor au fost pierdute ca rezultat al greşelilor semenilor lor. Este datoria celui care a fost piatră de poticnire să încerce să îndepărteze cauza greşelii, cum ştie mai bine.
Să binecuvântaţi moştenirea. Dacă greşeala împotriva gabaoniţilor nu era îndepărtată, Israel nu putea spera să se bucure de binecuvântarea Domnului. În felul acesta, dacă răul împotriva gabaonilor era ispăşit, poporul acesta avea să se dovedească a fi mijlocul de readucere a binecuvântărilor pentru naţiunea lui Israel.