21:2 Împăratul a chemat pe Gabaoniţi să le vorbească. Gabaoniţii nu erau dintre copiii lui Israel, ci erau o rămăşiţă a Amoriţilor; copiii lui Israel se legaseră faţă de ei cu un jurământ, şi totuşi Saul voise să-i ucidă, în râvna lui pentru copiii lui Israel şi Iuda.
Amoriţilor. Conform cu Iosua 9,7; 11,19, oamenii din Gabaon erau heviţi, care, în multe enumerări ale locuitorilor băştinaşi ai Palestinei, sunt arătaţi separat de amoriţi (Geneza 10,16.17; Iosua 0,1; 11,3; 12,8). Dar termenul de ,,amorit” este adesea folosit într-un sens mult mai cuprinzător, ceva asemănător cu ,,canaanit”, ca însemnând oricare dintre locuitorii Canaanului (Geneza 15,16; Deuteronom 1,27). Uneori, ,,amoriţi” înseamnă mai ales locuitorii regiunii muntoase a Palestinei ca deosebiţi de canaaniţi câmpiei (Numeri 13,29; Deuteronom 1,7.20). În felul acesta, heviţii aveau să fie incluşi în această folosire mai târzie de ,,amoriţi” ca însemnând locuitorii de la munte ai Canaanului.
Se legaseră faţă de ei. Vezi Iosua 9,15.19-21. Iosua, împreună cu căpeteniile adunării, a făcut un jurământ solemn ca gabaoniţii nu vor fi ucişi, ci că li se va îngădui să locuiască în ţară. Conducătorii lui Israel s-au socotit legaţi de acest jurământ solemn şi, conform acestuia, au înţeles urmările serioase care trebuia să vină în mod inevitabil dacă ar fi călcat jurământul.
Copiilor lui Israel. Sau ,,pentru copii lui Israel”. În această abatere, Saul n-a fost singur. Ca împărat al lui Israel, el a acţionat împreună cu poporul şi în folosul acestuia. Fără îndoială că poporul i s-a alăturat în campania de exterminare a gabaoniţilor şi, în felul acesta, vinovăţia rămânea asupra lor ca şi asupra împăratului. Aceasta ar explica pentru ce a îngăduit Domnul ca pedeapsa pentru abaterea lui Saul să cadă asupra lui David şi a poporului său. Întreaga naţiune era cuprinsă în încălcarea solemnului jurământ făcut de Iosua şi căpeteniile adunării, cu mai bine de 400 de ani înainte. Sub haina zelului naţionalist al lui Saul a existat un spirit de egoism, mândrie şi aroganţă, care era cu totul străin umilinţei, dezinteresului şi înălţimii scopului cerut de Dumnezeu copiilor Lui.