Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 2 Samuel

2 Samuel 15:24


15:24 Ţadoc era şi el acolo, şi cu el toţi Leviţii, ducând chivotul legământului lui Dumnezeu; şi au aşezat jos chivotul lui Dumnezeu, şi Abiatar se suia, în timp ce tot poporul isprăvea de ieşit din cetate.

Ţadoc era şi el acolo. Ţadoc şi Abiatar erau marii preoţi. Când a fugit David, preoţii au plănuit să fugă cu el, luând şi chivotul lui Dumnezeu. Poporul era fericit de prezenţa chivotului, pentru că socoteau că dacă acest simbol sacru îi însoţea, erau siguri de prezenţa şi binecuvântarea lui Dumnezeu şi, astfel, aveau garanţia victoriei finale. Ei au fost inspiraţi să aibă credinţă şi curaj, dar cei ce-l urmau pe Absalom, înţelegând că simbolul sacru nu mai era împreună cu ei, aveau să fie cuprinşi de groază.

Abiatar. Acesta este preotul care mai târziu, când David era bătrân, şi-a legat soarta de Adonia, ajutându-l în eforturile lui de a lua coroana (1 Regi 1,7).