14:33 Ioab s-a dus la împărat, şi i-a spus lucrul acesta. Şi împăratul a chemat pe Absalom, care a venit la el şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea lui. Împăratul a sărutat pe Absalom.
A sărutat pe Absalom. Lui Absalom nu i-a fost doar îngăduită prezenţa regală, dar a fost astfel tratat încât să indice cel puţin o împăcare exterioară. Compară cu experienţa lui Esau sărutând pe Iacob şi Iosif pe fraţii săi (Geneza 33,4; 45,15). Amintirea lui David despre propria lui vinovăţie l-a făcut să fie neatent şi şovăitor. După câte se pare, el n-a ştiut încotro să se îndrepte şi ce cale să urmeze. A recunoscut care îi era datoria, dar amintirea propriei lui nelegiuiri l-a împiedicat să facă ceea ce ştia că trebuie făcut.
ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:
1-33 PP 728, 729
1-14 PP 728
21.24.25.28.32.33 OPP 729