14:32 Absalom a răspuns lui Ioab: Iată, ţi-am trimis vorbă şi ţi-am zis: Vino aici, şi te voi trimite la împărat să-i spui: Pentru ce m-am întors din Gheşur? Ar fi fost mai bine pentru mine să fiu şi acum acolo. Doresc acum să văd faţa împăratului; şi dacă este vreo nelegiuire în mine, să mă omoare.
Te voi trimite. Absalom l-a tratat pe Ioab ca pe slujitorul lui, dându-i porunci şi aşteptând ca ele să fie aduse la îndeplinire. Purtarea lui arată cât de departe mersese pe calea răzvrătirii şi hotărârii sale de a asigura o îndreptare a presupusului său necaz şi o restaurare a privilegiilor despre care credea că sunt, de drept, ale sale. N-a încercat deloc să explice de ce a dat foc câmpului. El a acţionat ca şi când era îndreptăţit să ia măsurile pe care le-a luat pentru a-l chema pe Ioab la el şi ca şi cum Ioab era obligat să-i îndeplinească dorinţele.
Să văd faţa împăratului. Lui Absalom îi fusese îngăduit să vină acasă, dar împăratul refuza încă să-l vadă. Un astfel de tratament era pentru Absalom mai chinuitor decât exilul. După părerea poporului, David era prea aspru în comportamentul lui faţă de Absalom şi poporul s-a simţit atras treptat de Absalom.
Dacă este vreo nelegiuire. Absalom ştia bine că David nu era în situaţia să judece. Însuşi împăratul se făcuse vinovat de crimă ucigându-l pe Urie. Străduindu-se să-l judece pe Absalom, David nu făcea decât să se încurce pe sine. Probabil că atitudinea poporului nu avea să-l sprijine pe David într-un astfel de comportament. Inima poporului era cu Absalom, iar David ştia asta.