14:15 Acum, dacă am venit să spun aceste lucruri împăratului, domnului meu, am venit pentru că poporul m-a înspăimântat. Şi roaba ta a zis: Vreau să vorbesc împăratului; poate că împăratul va face ce va zice roaba sa.
M-a înspăimântat. Există o ambiguitate intrigantă cu privire la aceste cuvinte. Oare vorbeşte femeia despre sine însăşi şi teama ei cu privire la acţiunile vecinilor ei? Sau se referă la ceea ce a spus cu privire la Absalom şi poziţia naţiunii ca întreg? Ea continuă să simuleze realitate, dar vorbeşte direct inimii împăratului în legătură cu purtarea lui faţă de Absalom. Ambiguitatea pare să fie intenţionată şi aceasta este ceea ce face din cuvintele ei un apel atât de remarcabil şi mişcător. În poziţia ei în faţa împăratului ea stă ca o reprezentantă a poporului. Glasul ei este glasul naţiunii. Înţelegând simţământul lui Israel ca popor, ea simte o apăsare care o copleşeşte şi aceasta îi dă îndrăzneală înaintea împăratului. Cu siguranţă că David a ascultat-o deoarece ea exprima dorinţele întregului popor.