14:13 Femeia a zis: Pentru ce gândeşti tu astfel cu privire la poporul lui Dumnezeu, căci nu iese chiar din cuvintele împăratului că împăratul este ca şi vinovat când nu cheamă înapoi pe acela pe care l-a gonit?
Pentru ce? Dacă David urmase o astfel de cale în acel caz, ce motiv avea să nu procedeze la fel şi în celălalt caz? Dacă el făcuse bine acordând o graţiere fiului ei, care era vrednic de moarte, ce îl împiedica să nu acorde o graţiere lui Absalom, care era vinovat de omor?
La poporul. La Absalom şi la întregul Israel împreună cu el. Absalom era moştenitorul tronului. Deci el aparţinea poporului şi poporul îi aparţinea. O crimă împotriva lui era o crimă împotriva întregului Israel. Refuzând moştenitorului tronului se întoarcă în ţara sa, David lipsea pe popor de drepturile lui de a avea în mijlocul lui pe viitorul împărat. Greşeala împotriva lui Absalom era o greşeală împotriva naţiuni pe care el trebuia s-o conducă. Femeia insinua doar ce dorea să spună, dar cuvintele ei erau destul de lămurite ca lui David să nu-i scape unde voia să ajungă.
Ca şi vinovat. Femeia ajunge acum la miezul problemei. David se dovedise cu puţin timp înainte să greşise în atitudinea faţă de Absalom prin verdictul pe care-l dăduse în cazul fiului ei. El fusese de acord că nu era drept ca ea să fie lipsită de moştenitorul ei, dar el lipsea pe Israel de moştenitorul lui. Pronunţându-se în favoarea fiului ei, el se condamnase singur cât priveşte comportarea lui faţă de Absalom.
Când nu cheamă înapoi. Cuvintele acestea arată lămurit că David era răspunzător pentru exilul lui Absalom. Tot ceea ce trebuie făcut pentru a-l aduce acasă era ca David să-i trimită o invitaţie. Poporul îl dorea. Absalom era nerăbdător să se întoarcă şi chiar familia regală avea să-l primească înapoi cu bucurie. Dar David însuşi se împotrivea. Aceasta era interpretat ca o greşeală, nu numai faţă de Absalom, ci şi faţă de naţiune în întregime.
L-a gonit. Din ebraicul naduch, ,,a împinge”, ,,a îmbrânci”. Rădăcina se află în Deuteronom 30,3-5; Ieremia 40,12; Mica 4,6 şi Ţefania 3,19, unde este aplicată poporului lui Dumnezeu izgonit într-o ţară păgână.