3:15 Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris şi preaiubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui,
Îndelunga răbdare. Gr. makrothumia, forma substantivală înrudită cu verbul makrothumeo (vezi comentariul de la v. 9).
Domnului nostru. Probabil referindu-se la Hristos (vezi comentariul de la v. 9).
Mântuire. Îndelunga răbdare a lui Hristos nu este mântuire, dar face cu putinţă mântuirea. Batjocoritorii socoteau amânarea venirii Domnului ca o dovadă că făgăduinţele Sale nu se vor împlini niciodată, dar Petru arată că ea este mai degrabă o dovadă a îndelungei răbdări a Mântuitorului. El aşteaptă ca toţi cei care doresc să poată avea prilejul să primească mântuirea.
Cum v-a scris. Identificarea epistolelor pauline la care se referă aici Petru depinde de răspunsul la următoarele întrebări: (1) Ce subiect are Petru în vedere? Este numai amânarea aparentă a venirii Domnului, este problema delăsării morale din biserică sau este subiectul general al revenirii lui Hristos? (2) Care sunt destinatarii epistolei lui Petru? Comentatorii susţin mai multe răspunsuri, dar se pare că încă nu s-a ajuns la o soluţie definitivă. Dacă s-ar accepta că epistola lui Petru a fost scrisă creştinilor din Asia (vezi introducerea la prima epistolă a lui Petru), atunci epistolele pauliene la care se face referire ar putea să fie cele către galateni, efeseni şi coloseni sau alte scrisori care nu s-au păstrat până acum. Un lucru e clar: scrierile lui Pavel erau în circulaţie, erau acceptate ca având autoritate, iar Petru putea să apeleze la ele pentru a-şi sprijini propria învăţătură.
Prea iubitul nostru frate Pavel. Dacă se admite că Petru nu foloseşte pronumele ,,nostru” în sens general, atunci se înţelege din cuvintele sale că Pavel era binecunoscut şi iubit de cititori. Chiar dacă pronumele ,,nostru” este folosit la general, cuvintele acestea dovedesc ataşamentul lui Petru faţă de Pavel, în ciuda faptului că în trecut avuseseră păreri diferite (vezi comentariul de la Galateni 2.11–14).
Înţelepciunea dată. Petru dă de înţeles că Pavel nu avea o înţelepciune spirituală inerentă, ci că era dependent de darul divin, tot aşa cum erau şi fraţii lui.