Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 2 Petru

2 Petru 2:10


2:10 mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia, şi dispreţuiesc stăpânirea. Ca nişte îndrăzneţi şi încăpăţânaţi ce sunt, ei nu se tem să batjocorească dregătoriile,

Mai ales. Petru revine acum la scena contemporană şi se ocupă din nou cu învăţătorii mincinoşi şi corupţia lor. Pofta. Gr. epithumia (vezi comentariul de la Romani 7,7).

Necurată. Gr. miasmos, ,,murdărie, ,,stricăciune”. De la miasmos derivă cuvântul ,,miasmă”. În Noul Testament miasmos apare doar aici şi se referă la actul profanării sau al mânjirii (vezi comentariul de la v. 20). Din aceste cuvinte şi din v. 2.12–20 reiese clar faptul că cei care tulburau biserica nu doar că răspândeau doctrine false, ci şi manifestau o imoralitate flagrantă. Este recunoscut faptul că în de-a lungul istoriei bisericii creştine doctrinele false au fost însoţite de imoralitate. Cei care se depărtează de norma adevărului lui Dumnezeu părăsesc cu uşurinţă şi norma Lui privind conduita personală.

Cei ce ... umblă. Prin aceste cuvinte se face referire la o anumită categorie a celor care sunt pedepsiţi (v. 9).

Poftind. Gr. epithumia (vezi comentariul de la Romani 7,7).

După trupul altuia. [,,După trup”, KJV]. Compară cu pasajul paralel din Iuda 7. În viaţa învăţătorilor mincinoşi, poftele trupului era factorul dominant, după care se lăsau conduşi (vezi comentariul de la Romani 8,4.5).

Dispreţuiesc stăpânirea. Cuvântul kuriotes este tradus în Efeseni 1,21 ,,stăpânire” şi e aplicat la îngeri în Efeseni 1,21 şi Coloseni 1,16 şi poate şi în Iuda 8. Totuşi, cei mai mulţi comentatori sunt de acord că aici se referă la stăpânirea lui Hristos. În v. 1 apostolul prezice că învăţătorii eretici se vor lepăda de ,,Stăpânul, care i-a răscumpărat” şi în v. 11 el dă de înţeles că ei Îl respectă doar foarte puţin pe Domnul, aşa că se poate spune pe bună dreptate că dispreţuiesc stăpânirea lui Isus Hristos. O metodă prin care se poate pune la probă valabilitatea unei noi învăţături este analiza felului cum abordează ea Dumnezeirea – dă dovadă sau nu de respect faţă de Dumnezeu.

Îndrăzneţi. [,,Aroganţi”, KJV]. Sau ,,încumetaţi”, adică persoane care se aventurează nesăbuit, mai ales în împotrivirea lor faţă de autoritate. Încăpăţânaţi. Literal ,,egoişti”, implicând aroganţă. Înşelătorii erau hotărâţi să facă aşa cum voiau ei, chiar sfidând autorităţii.

Nu se tem. Literal, propoziţia spune: ,,ei nu tem când batjocorească măririle”. Opiniile sunt împărţite cu privire la cuvântul ,,dregătoriile”, sau ,,măririle” (doxai). Unii văd o referire la îngerii răi, dar e greu de imaginat cum pot fi aceştia batjocoriţi. Alţii, având anumite dovezi, aplică aceste cuvinte la îngerii buni, sugerând că învăţătorii mincinoşi vorbesc în mod defavorabil despre ei. Totuşi, alţii susţin că se face referire la întreaga familie cerească, inclusiv la Dumnezeu, la Hristos şi la îngeri. Mai există o categorie, care susţin că este vorba de autorităţile pământeşti, împotriva cărora ereticii vorbesc de rău cu obstinaţie. Alegerea opiniei potrivite depinde de interpretarea dată

v. 11 (vezi comentariul de acolo).