1:19 Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.
Şi avem. [,,Avem de asemenea ”, KJV]. Sau ,,şi avem”, ceea ce sugerează că în cuvintele care urmează Petru vorbeşte de altceva decât de experienţa lui unică, de a fi martor al schimbării la faţă, deşi în nici un caz nu o înlocuieşte. Cei cărora le scrie Petru nu fuseseră prezenţi la acest eveniment şi s-ar fi putut îndoi că ea confirmă ,,puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos” (v. 16). Dar există ceva la fel de convingător pentru Petru şi probabil mai convingător pentru cititorii lui, şi anume ,,cuvântul proorociei făcut şi mai tare”.
Cuvântul proorociei făcut şi mai tare. [,,Un cuvânt mai sigur al profeţiei”, KJV]. Mai degrabă ,,cuvântul profetic făcut mai sigur”. În mare măsură convingerile pe care le aveau Petru şi tovarăşii săi cu privire la misiunea lui Hristos veneau din faptul că viaţa Lui a împlinit profeţiile Vechiului Testament (compară cu Faptele Apostolilor 2,22–36; 3,18; 4,10.11.23–28; etc.). Lucrul acesta, împreună cu experienţa cunoaşterii personale a Domnului în timpul lucrării Sale pe pământ (compară cu 1 Ioan 1,1–3), a oferit o temelie neclintită pentru credinţa lor. Ei şi-au folosit viaţa împărtăşind altora credinţa aceasta şi, în felul acesta, au întemeiat biserica primară. Reprezentanţii lui Hristos de astăzi au de îndeplinit aceeaşi misiune.
La care ... luaţi aminte. Petru se adresează aici în mod deosebit destinatarilor acestei epistole. Prin pronumele relativ ,,la care” poate că se referă fie la întregul şir de raţionamente (v. 16–18), care leagă schimbarea la faţă şi cuvântul proorociei, în sprijinul convingerilor sale, fie la cuvântul proorociei, pe care tocmai îl menţionează. Ambele interpretări sunt valabile şi fiecare avea să îndrepte mintea cititorilor către Scriptură, ca sursă de călăuzire şi autoritate.
Lumină. Gr. luchnos, ,,lampă” (vezi Psalmi 119,105; Matei 5,15).
Un loc întunecos. Sau ,,un loc sordid”, care poate fi şi întunecos şi murdar. Cei cărora le scrie Petru trăiau într-un mediu murdar şi întunecos, într-o societate păgână, şi, pentru a evita multele capcane care-i înconjurau, aveau nevoie de toată lumina spirituală existentă.
Până se va crăpa. Literal, ,,va răzbate lumina”, care străpunge întunericul. Apostolul ştia că venirea Domnului său are să împrăştie întunericul lumii şi să aducă lumina veşnică. Atunci nu va mai fi nevoie de lampă; Lumina lumii îi va oferi poporului Său toată lumina necesară. Poate că Petru s-a gândit şi la ivirea zorilor zilei care aduce mântuire fiecărei inimi.
Ziuă. Pot fi citate dovezi textuale şi pentru includerea articolului hotărât. Se pare că Petru a trecut cu gândul de la schimbarea la faţă, care prefigura revenirea în slavă a Domnului, la ,,ziua” cea mare. El nu doar că le reaminteşte creştinilor de spectacolul pe care-l privise el pe munte, dar le şi îndreptă atenţia către evenimentul glorios pe care-l prefigurează acesta – a doua venire a lui Hristos, cu putere şi slavă.
Luceafărul de dimineaţă. Gr. phosphoros, un cuvânt compus din phos, ,,lumină”, şi verbul phero, ,,a purta”, deci ,,purtătorul de lumină” sau ,,aducătorul de lumină”, Phosphoros, care în Noul Testament apare doar aici, denumea planeta Venus, uneori cunoscută şi ca luceafărul de dimineaţă (vezi comentariul de la Isaia 14,12). Fără îndoială că apostolul se referă la Hristos (vezi comentariul de la Matei 4,2; Luca 1,78.79; Apocalipsa 2,28; 22,16).
În inimile voastre. Sau ,,în minţile voastre”. Prin aceste cuvinte Petru subliniază experienţa omului pe care credinţa lui Hristos pune pe deplin stăpânire. Siguranţa acestei convingeri este punctul central al şirului de argumente din v. 16–19.