9:37 şi hoitul Izabelei va fi ca gunoiul pe faţa ogoarelor, în ogorul din Izreel, aşa încât nu se va mai putea zice: Aceasta este Izabela!
Nu se va mai putea zice. Aceasta poate să însemneze că identitatea rămăşiţelor ei aveau să fie anulată prin mutilarea trupului ei, sau că Izabela nu avea să lase în urmă nici un mormânt. Dacă ultimul înţeles rămâne, rămăşiţele ei trebuiau să dispară cu desăvârşire de pe faţa pământului şi oamenii generaţiilor viitoare nu vor mai fi în măsură să arate mormântul ei şi să zică că acolo a fost îngropată aceea care, odată, fusese o regină îngâmfată. Când a murit, nu avea să mai rămână decât amintirea răutăţii ei.
Teribilul sfârşit al Izabelei ar trebui să ne înveţe vremelnicia şi nimicnicia puterii şi gloriei omeneşti. Astfel de lucruri sunt toate din ţărână şi în ţărână se vor întoarce. Soarta ei cheamă pe toţi făptuitorii de nedreptate să asculte solia lui Dumnezeu: ,,Vai de cel ce îşi zideşte casa cu nedreptate” (Ieremia 22,13).
Izabela ajuns un simbol al nedreptăţii josnice pe care copiii, care mărturiseau a fi ai lui Dumnezeu, aveau să îngăduie să intre în rândurile lor pentru a degrada şi a pângări, şi au fost avertizări solemne date despre ce fel de judecăţi aveau să rezulte.
COMENTARIILE LUI E. G. WHITE
1 – 3, 6 – 8 PK 214
20 TM 333
30 – 34 PK 255