Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 2 Împăraţi

2 Împăraţi 8:5


8:5 Şi pe când istorisea împăratului cum înviase pe un mort, tocmai a venit femeia pe al cărei fiu îl înviase Elisei să roage pe împărat pentru casa şi ogorul ei. Ghehazi a zis: Împărate, domnul meu, iată femeia, şi iată fiul ei pe care l-a înviat Elisei.

Şi pe când istorisea. În momentul dramatic când Ghehazi istorisea regelui cum fusese readus la viaţă fiul Sunamitei, a intrat chiar femeia însăşi. Incidente ca acesta n-au loc doar din întâmplare. Dumnezeu trăieşte şi are participare în treburile zilnice ale copiilor Lui de pe pământ. Îngeri păzitori sunt mereu la lucru spre a ocroti şi a îndrepta paşii celor daţi în grija lor pe căile succesului şi binecuvântării. Acelaşi Domn care a vorbit prin Elisei a lucrat prin îngerii Săi trimişi să îndrepte pe femeia din Sumen la palatul regelui exact la momentul potrivit, când cererea ei avea să se dovedească a fi foarte eficientă.