Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 2 Împăraţi

2 Împăraţi 6:2


6:2 Haidem până la Iordan; ca să luăm de-acolo fiecare câte o bârnă, şi să ne facem acolo un loc de locuit. Elisei a răspuns: Duceţi-vă.

Haidem. Sugestia n-a venit de la Elisei, ci de la elevi. Aceşti tineri n-aveau teamă de muncă. Unul dintre scopurile şcolilor profeţilor era să dea elevilor o instruire practică pentru viaţă. Tineri erau învăţaţi să lucreze ca şi oamenii din jurul lor, pentru că ei nu trebuiau să se ţină la distanţă de acei pe care ei aveau sarcina să-i slujească. A educa mâna era în perfect acord cu a educa mintea şi inima.

Duceţi-vă. Faptul că îngăduinţa a fost cerută de la Elisei şi că el a fost acela care a dat instrucţiuni să se continue proiectul, dovedeşte că profetul era un bărbat cu autoritate, care purta răspunderea conducerii diferitelor şcoli.