6:23 Împăratul lui Israel le-a dat un prânz mare, şi ei au mâncat şi au băut; apoi le-a dat drumul, şi au plecat la stăpânul lor. Şi oştile Sirienilor nu s-au mai întors pe ţinutul lui Israel.
Prânz. Ebraicul kerah, un ,,ospăţ” sau ,,banchet”. Sirienilor nu li s-a dat hrană obişnuită, ci din aceea care era pregătită pentru ocazii speciale. După legea nescrisă a deşertului, un om care acceptă hrană într-un cort devine un prieten şi trebuie să fie protejat.
Au plecat la stăpânul lor. Când s-au întors în ţara lor, sirienii au fost o ceată de oameni cu totul diferită de ceea ce au fost ei când au pătruns în Israel. Din vrăjmaşi ei s-au schimbat în prieteni. Mâncarea pe care au consumat-o a hrănit nu numai trupurile, ci şi sufletele lor, ei învăţaseră o lecţie pe care nu aveau s-o uite curând.
Nu s-au mai întors. Aceasta a fost efectul natural al tratamentului cavaleresc pe care l-a acordat Ioram captivilor lui. Pentru un timp, incursiunile siriene în Israel au încetat. Ioram realizase prin ospăţul lui ceea ce nu putea realiza pe calea forţei armate. Amabilitatea se dovedeşte a fi o armă mai puternică decât sabia. Când oamenii fac bine vrăjmaşilor lor, ei îşi fac bine lor. Dumnezeu este iubitor nu numai faţă de cei buni, ci şi faţă de cei răi, făcând ca ,,soarele Său să răsară peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5,45). Deci oamenii trebuie să iubească pe vrăjmaşii lor şi să trateze cu amabilitate pe cei care le fac rău. Numai printrun astfel de spirit se poate îndrepta amărăciunea şi cearta dintre copiii oamenilor.