Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 2 Împăraţi

2 Împăraţi 6:16


6:16 El a răspuns: Nu te teme, căci mai mulţi sunt cei cu noi decât cei cu ei.

Nu te teme. Cât de adesea spune Domnul aceste cuvinte de reasigurare pentru copiii Săi! În călătoria vieţii, poporul lui Dumnezeu adesea se află în situaţii care îl face să fie nesigur şi cu teamă, dar Dumnezeu Îşi face cunoscuta prezenţa Sa şi spune cuvinte de încurajare şi speranţă (vezi Geneza 15,1; 46,3; Exod. 14,13; Numeri 14,9; Deuteronom 1,21; Isaia. 43,1; Luca 12,32). Atâta timp cât poporul lui Dumnezeu se află pe pământ, greutăţile vor apărea şi pericole trebuie înfruntate. Satana va face tot ce poate spre a determina pe cei credincioşi să apuce pe calea îndoielii şi a fricii, dar prin negura nesiguranţei şi a îndoielii, glasul Domnului ajunge încă până la noi lămurit şi liniştitor: ,,Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14,27).

Mai mulţi sunt cei cu noi. Când un om al lui Dumnezeu este înconjurat de vrăjmaşii Domnului, totdeauna el poate avea asigurarea că puterea care este cu el este infinit mai mare decât puterea inamicului. Când oştirea lui Sanherib a înconjurat cetatea Ierusalimului şi a cerut supunere, Ezechia a adus poporului său o solie de încurajare similară (2 Cronici 32,7.8). Cel mai slab copil al lui Dumnezeu, în aparenţă singur şi părăsit pe pământ, niciodată nu trebuie să-i fie frică de toate forţele pe care vrăjmaşul poate să le trimită împotriva lui. Cu Dumnezeu de partea sa, el este mai mult decât luptător pentru cele mai puternice oşti ale celui rău.