5:3 Şi ea a zis stăpânei sale: Oh, dacă domnul meu ar fi la prorocul acela din Samaria, prorocul l-ar tămădui de lepra lui!
La proorocul. Cu toate că era captivă, fetiţa n-a uitat patria ei şi nici pe Dumnezeu. Nici nu avea cugete rele despre acei care o luaseră în robie şi a obligat-o la servire involuntara. Plină de iubire faţă de Dumnezeul ei, inima ei a dovedit iubire faţă de stăpânul ei bolnav şi soţia lui. În loc să dorească pe Naaman bolnav deoarece din cauza nenorocirii care fusese adusă asupra ei, ea dorea ca el să fie sănătos şi spera în vindecarea de boala lui teribilă. Aducându-şi aminte de minunatele lucrări ale lui Elisei din patria ei, ea avea credinţă că proorocul putea să-l vindece pe Naaman de lepra lui. Ceea ce Dumnezeu a făcut prin servul Său în Israel, ea crede că El poate face şi pentru unul din altă rasă.
Proorocul l-ar tămădui. Lepra era socotită ca o boală incurabilă. Dar fetiţa evreică a fost învăţată de părinţii ei că la Dumnezeu, nimic nu este cu neputinţă. Părinţii s-au achitat bine de răspunderile lor, iar rezultatul a fost această minunată mărturie în favoarea Dumnezeului lui Israel într-o ţară care nu-L cunoştea. Naaman a aflat despre o putere dincolo de puterea oamenilor pentru că un tată credincios şi o mamă din Israel au crescut pe copilul lor să iubească şi să se încreadă în Domnul.