5:20 Ghehazi, slujitorul lui Elisei, omul lui Dumnezeu, a zis în sine: Iată că stăpânul meu a cruţat pe Sirianul acela Naaman, şi n-a primit din mâna lui ce adusese. Viu este Domnul că voi alerga după el, şi voi căpăta ceva de la el.
Ghehazi. Scriitorul biblic tocmai prezentase un frumos tablou al unui important slujbaş sirian care părăsea Israelul ca un nou convertit la Iehova, cu bucurie şi pace în inima lui, vindecat de lepră şi pocăit în spirit. Dar scena se schimbă brusc prin cuvintele ,,dar Ghehazi”. Când Dumnezeu dă oamenilor fericire şi pace, Satana încearcă să introducă tulburare. În fiecare simfonie el încearcă să introducă o notă discordantă. Aici slujitorul profetului se lasă să devină unealtă în mâna vrăjmaşului numai şi numai spre a strica tabloul lui Ghehazi. El îl socotea pe Naaman nu ca pe un nou convertit la Dumnezeu, ci ca pe un ostaş dintr-o ţară vrăjmaşă. Sirienii au prădat Israelul; de ce să-l cruţe acum un israelit, pe unul din ei? Probabil că Ghehazi l-a socotit pe Elisei ca fiind slab şi lipsit de rafinament când a refuzat să ia de la Naaman darul pe care el voia să-l dea.
Viu este Domnul. Cuvintele acestea sunt un jurământ profan, rostit de un om care încearcă să se convingă că el face ceva în slujba lui Dumnezeu, în timp ce el ştie foarte bine că face rău. Orbit de avariţie, Ghehazi voia să fie plătit pentru servicii pe care el nu le-a făcut, de un om de la care Elisei a crezut că nu trebuie să primească nimic.