Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 2 Împăraţi

2 Împăraţi 5:18


5:18 Iată totuşi ce rog pe Domnul să ierte robului tău: când stăpânul meu intră în casa lui Rimon să se închine acolo şi se sprijineşte pe mâna mea, mă închin şi eu în casa lui Rimon: să ierte Domnul pe robul tău, când mă voi închina în casa lui Rimon!

Domnul să ierte. În timp ce Naaman şi-a propus să servească lui Dumnezeu, el ştia că în propria lui ţară, care era devotată închinării la idoli, lucrul acesta nu avea să fie uşor. Împăratul Siriei se mai închina la zeul Rimon, şi, în această slujire, Naaman avea să fie un însoţitor al împăratului. Naaman nu avea de gând să părăsească slujirea adusă împăratului său pământean, deşi el se hotărâse că de aici înainte avea să slujească numai Domnului. Dar,în timp ce împăratul se apleca spre închinare adusă la Rimon, el avea să se sprijine pe braţul lui Naaman (vezi cap. 7,2.17). Naaman nu dorea a se înţelege că şi el se închina dumnezeului păgân. Predându-şi inima sa lui Iehova, el nu avea intenţia să compromită credinţa sa prin închinarea şi la Rimon, nici să ajungă la Elisei ştirea că el făcea aşa. El era un bărbat cu conştiinţă sensibilă şi, înainte de a pleca din Israel a dorit să lămurească situatia Sa.