4:42 A venit un om din Baal-Şalişa. A adus pâine din cele dintâi roade omului lui Dumnezeu, şi anume douăzeci de pâini de orz, şi spice noi în sac. Elisei a zis: Dă oamenilor acestora să mănânce.
Baal-Şalişa. Nu există date suficiente spre a localiza în mod sigur această cetate. S-ar putea să fie aceea a districtului Şalişa (vezi c. despre 1 Samuel 9,4). Unii o identifică cu satul modern Kefr Thilth, cam la 24 km nord de Lyda şi cam la 21 km nord-vest de Ghilgal (2 Regi 2,1), unde se afla profetul Elisei la data aceasta (PK 241), care vizita şcoala profeţilor.
Din cele dintâi roade. După legea lui Moise, orice întâi rod al secerişului trebuia oferit lui Dumnezeu, şi trebuiau date profeţilor (Numeri 18,12.13; Deuteronom 18,4). În acest caz, un oarecare închinător credincios al lui Iehova a adus primele lui roade lui Elisei ,,omul lui Dumnezeu”. Preoţii levitici se retrăseseră cu mult timp înainte de aceasta din regatul de nord (2 Cronici 11,13.14) şi unii dintre cei evlavioşi din Israel probabil că au recunoscut în profeţi pe reprezentanţii lui Iehova cărora ei puteau să le aducă darurile cerute de lege, spre a fi date preoţilor.
De orz. Orzul se folosea de obicei în Palestina ca hrană pentru animale, dar uneori se făcea din el turte sau pâini (Judecători 7,13; Ioan 6,9) şi mâncate de oameni, deşi era socotit ca ale doilea după grâu.
Spice noi. Ebraicul karmel ,,fruct”, ,,rod”. Grăunţe sau probabil vreun produs de grădină. Cuvântul ebraic tradus ,,învelitoare” şi în marginală ,,sacoşă” sau ,,îmbrăcăminte” nu se află nicăieri în altă parte în Scriptură. Sensul lui este nesigur. Unii sugerează ca fiind ,,sac” sau ,,pungă”.
Dă oamenilor. Era un timp de lipsă, chiar şi pentru profet şi pentru cei ce erau împreună cu el. Oamenii erau flămânzi şi în lipsă de hrană. Elisei s-ar fi putut gândi la sine şi la propriile lui interese, dar în loc de aceasta, el s-a gândit la acelea ale oamenilor. Tot aşa şi Isus, când cu ucenicii Lui în locuri pustii ,,a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea” (Matei 14,14). Când s-a făcut seară, ucenicii au dorit să-i lase să plece, pentru ca să-şi poată găsi de-ale mâncării pentru ei înşişi, dar cuvintele Domnului au fost: ,,N-au nevoie să plece; daţi-le voi să mănânce” (Matei 14,16). Dumnezeu mai vorbeşte şi astăzi copiilor Lui, când ei privesc asupra gloatei obosite şi în lipsă, de pe pământ. ,,Daţi-le oamenilor ca să aibă ce mânca.”