Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 2 Împăraţi

2 Împăraţi 4:41


4:41 Elisei a zis: Luaţi făină. A aruncat făină în oală, şi a zis: Dă oamenilor acestora să mănânce. Şi nu mai era nimic vătămător în oală.

Luaţi făină. Nu este descoperit dacă făina era antidotul natural pentru ierburile otrăvitoare. Ea putea să aibă aceeaşi semnificaţie ca şi sarea care a fost aruncată în apele rele de le Ierihon (cap. 2,20-22). Făina era nutritivă, o sursă de viaţă şi sănătate pentru cei care o consumau. În mâna profetului, ea a devenit un simbol al vieţii care a contracarat efectele cele rele ale seminţelor morţii. Aici se află o învăţătură spirituală. Evanghelia lui Hristos este pâinea vieţii pentru cei ce se află sub condamnarea morţii. Nu are importanţă cât de îndelungat timp sau cât de mult a luat parte păcătosul la relele roade ale morţii, în Evanghelie există putere de vindecare şi refacere. Tot răul făcut de păcat, Duhul Sfânt are putere să-l desfacă. Dumnezeu are antidot pentru orice formă de rău. Hristos este izvorul vieţii veşnice pentru orice om care vrea să trăiască (Ioan 6,27; 33,35).