3:9 Împăratul lui Israel, împăratul lui Iuda şi împăratul Edomului, au plecat; şi, după un drum de şapte zile, n-au avut apă pentru oştire şi pentru vitele care veneau după ea.
Şi împăratul Edomului. Numai cu puţin timp mai înainte de aceasta, ,,în Edom nu era împărat” (1Regi 22:47) şi Iosafat a avut acces prin ţara Edomului, până la Eţion-Gheber, în golful Acaba (1Regi 22:26). Actualul împărat al Edomului probabil că era un vasal al lui Iuda, numit de Iosafat.
După un drum. Adică au făcut un marş în circuit. Evident, condiţiile au fost de aşa natură în regiunea pustie şi sălbatică prin care treceau, încât ei n-au putut lua un drum direct spre destinaţia lor, ci au trebuit să meargă pe un drum ocolit, căutând cele mai favorabile trecători care se putea oferi la acea dată.
Şapte zile. Nici o informaţie nu este dată în ceea ce priveşte punctul de plecare al acestor şapte zile de drum. De la sud de Ierusalim la Hebron şi peste cea mai bine udată cale, avea să fie probabil o distanţă de vreo 160 km până la hotarele Moabului. Dar greutăţile călătoriei erau mari, condiţiile climaterice fiind probabil împotriva lor, iar marşul evident că era încet. În astfel de întreprinderi, chiar şi cele mai bune planuri pot să nu se potrivească. Din cauza terenului pe care trebuiau să-l traverseze, numărul lor era contra lor şi tocmai mărimea armatei le-a agravat suferinţa şi le-a mărit lipsurile.
N-au avut apă. Chiar în cele mai bune condiţii, apa în aceste regiuni sudice ale pustiului era rară. Fără îndoială că ei au ales un drum care promitea cea mai bună aprovizionare cu apă. Dar chiar râurile la care, în mod normal te puteai aştepta să curgă puteau fi secate în această regiune aridă.
Vitele. Ei aveau vite atât pentru hrană, cât şi pentru poveri (v. 17). O oştire condusă printr-o regiune unde te puteai aştepta ca vitele să fie din belşug, cum era cazul în Moab, probabil că nu avea să fie supraîncărcată luând cu sine un mare număr de vite pentru scopuri alimentare. Dar animale pentru bagaje aveau să fie necesare.