22:17 Pentru că M-au părăsit şi au adus tămâie altor dumnezei, mâniindu-Mă prin toate lucrărilor mâinilor lor, mânia Mea s-a aprins împotriva locului acestuia, şi nu se va stinge.
Mânia Mea s-a aprins. Vezi Deuteronom 29,25-28. După cum mânia lui Dumnezeu a căzut asupra poporului ales şi a rezultat nimicirea naţiunii, tot aşa judecăţile vor cădea cu egală putere asupra celor nepocăiţi la sfârşitul lumii (Apocalips 14,18.19; 15,7.8; 16,1-21; Pk 398).
Şi nu se va stinge. Mânia lui Dumnezeu a fost aprinsă ca un foc care nu trebuia să fie stins. O dată aprins acel foc trebuia să ardă până ce naţiunea a fost mistuită (vezi 2 Regi 23,26.27; Ieremia 4,4; 15,1-9; Ezechiel 15,2-8). Judecata pronunţată asupra lui Manase (2 Regi 21,12-15) a fost repetată lui Iosia, deoarece, după cât se pare, nici un efort spre reformă nu mai avea să salveze acum naţiunea. Acesta a fost adevărul teribil pe care l-a descoperit Hulda, şi acesta în curând a devenit principala sarcină a lui Ieremia. Sentinţa de condamnare fusese dată.