13:21 Şi, pe când îngropau un om, iată că au zărit una din aceste cete, şi au aruncat pe omul acela în mormântul lui Elisei. Omul s-a atins de oasele lui Elisei, şi a înviat şi s-a sculat pe picioare.
A înviat. Întâmplarea aceasta probabil că a avut un efect puternic asupra acelora care au fost martiri la această minune şi asupra celor cărora le-a fost povestită mai târziu. Acesta era un timp de necaz şi nenorocire. Moabiţii făceau incursiuni în ţară şi răpeau recoltele cele noi. Era un timp când oamenii puteau să se întrebe. Unde este Dumnezeul lui Elisei? Unde sunt minunile din trecut? Învierea cadavrului făcea dovada că Dumnezeul lui Israel nu era mort. El era gata să facă minuni chiar şi acum. Dacă oamenii ar fi luat aminte la soliile profetului plecat, Dumnezeu ar fi dat încă o dată biruinţă asupra invadatorului şi ar fi restabilit siguranţa ţării.