12:3 Numai, că înălţimile n-au încetat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi.
N-au încetat. Situaţia aceasta a continuat în timpul domniei lui Asa (1 Regi 15,14) şi Iosafat (1 Regi 22,43) şi cu siguranţă în timpul domniilor urmaşilor lor Ioram, Ahazia şi Atalia. Aceeaşi situaţie a continuat în timpul domniilor lui Amaţia (2 Regi 14,4), Azaria (cap. 15), Iotam (cap. 15,35) şi Ahaz (cap. 16,4). Nu a fost decât pe timpul lui Ezechia că înălţimile au fost în cele din urmă înlăturate (cap. 18,4). Dar după moartea lui, ele au fost restabilite din nou de către Manase (cap. 21,3). Astfel, în ciuda domniilor atâtor regi ai lui Iuda, închinarea pe înălţimi pare să fi continuat practic în decursul istoriei regatului de sud. Aceste înălţimi nu erau, în mod necesar, altare idolatre. Înainte de construirea templului de către Solomon, poporul obişnuia să aducă jertfe pe astfel de înălţime (1 Regi 3,2). Când Iosia a distrus aceste înălţimi, preoţilor care slujiseră mai înainte acolo nu li s-a îngăduit să ,,se suie la altarul Domnului în Ierusalim, ci mâncau azime în mijlocul fraţilor lor” (2 Regi 23,9). Pe timpul lui Manase, ,,poporul jertfea tot pe înălţimi, dar numai Domnului Dumnezeului său” (2 Cronici 33,17). Totuşi, multe din înălţimi trebuie că erau centre de corupţie şi închinare idolatră (vezi Levitic 26,30; Numeri 22,41; 33,52; 1 Regi 13,33; 2 Regi 17,29; 2 Cronici 14,3; 34,3.4).