1:9 Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul.
Oricine o ia înainte. [,,Oricine încalcă”, KJV]. Dovezile textuale favorizează exprimarea ,,oricine merge înainte”, adică oricine încearcă să o ia înaintea învăţăturii lui Hristos, aşa cum au făcut gnosticii (vezi Introducerea de la prima epistolă, tema). Frazeologia este foarte asemănătoare cu cea din prima sa epistolă (vezi comentariul de la 1 Ioan 3,6).
Nu rămâne. Construcţia din versiunea greacă arată că aceste cuvinte fac referire la ,,oricine
o ia înainte”, adică oricine merge înainte. Nu e nimic rău să mergi înainte atâta vreme cât rămâi în
-4-
învăţătura Mântuitorului. Dar acela care încearcă să meargă acolo unde nu a deschis Hristos calea, se aşează în afara învăţăturii lui Hristos.
Învăţătura. [,,Doctrina”, KJV]. În timp ce ,,învăţătura lui Hristos” poate fi considerată învăţătura despre Hristos, contextul arată clar că este vorba despre învăţătura dată de Hristos. Este vorba de doctrina dată personal de Domnul şi continuată de predicarea apostolilor. Amăgitorii nu erau dispuşi să se limiteze la asemenea învăţături, ci erau înclinaţi să adauge învăţăturile lor proprii, trecând dincolo de ceea ce învăţase Mântuitorul Însuşi.
N-are pe Dumnezeu. Expresia aceasta aminteşte de prima epistolă (compară cu 1 Ioan 5,12). Întrucât Tatăl şi Fiul sunt una (Ioan 10,30), acela care leapădă învăţătura lui Hristos o leapădă şi pe a Tatălui, şi dovedeşte astfel că încearcă să o ia înaintea lui Dumnezeu; el nu e mulţumit cu înălţimea şi adâncimea cunoştinţei spirituale pe care Dumnezeu a pus-o la dispoziţia omului, ci doreşte să studieze alte domenii, care nu pot să conţină decât minciună.
Rămâne. Gr. meno (vezi comentariul de la 1 Ioan 2,6). A rămâne în doctrina pe care a dat-o şi a crezut-o Hristos şi a face din ea un adăpost, în loc de a rătăci în speculaţii filozofice sau de a urma licărirea înşelătoare a amăgirilor satanice, este singura cale de a avea o legătură salvatoare cu Tatăl.
Are pe Tatăl şi pe Fiul. Dezvoltând o afirmaţie pozitivă din una negativă, aşa cum e obiceiul său (compară cu 1 Ioan 1,6.7; 2,21; etc.) Ioan îşi îmbogăţeşte gândirea. Acela care rătăceşte în afara adevărului Îl pierde pe Tatăl; cel care rămâne în adevăr Îl are pe Tatăl – şi de asemenea pe Fiul, prin care este descoperit tot adevărul (1 Ioan 2,23).