Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 2 Corinteni

2 Corinteni 9:10


9:10 Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine pentru hrană, vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămânţa de semănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre.

Dă sămânţă. Din noul, Pavel citează din LXX (Isaia 55,10), pornind cu raţionamentul de la o analogie între agricultură şi lumea spirituală. După cum Dumnezeu îi răsplăteşte pe truditorii pământului cu rodnicie îmbelşugată, potrivit cu semănatul lor, tot aşa va face El cu oamenii care seamănă seminţele carităţii şi binefacerii. Legea semănatului şi seceratului din lumea naturală se aplică şi folosirii de către om a bunurilor sale pământeşti. Cei care sunt generoşi vor secera cu atât mai mult din darurile lui Dumnezeu, deşi poate nu neapărat daruri de acelaşi fel (vezi la Matei 19,29). Dumnezeu oferă sămânţa, rânduieşte anotimpurile şi dă atât soare, cât şi ploaie. El face acelaşi lucru pentru seminţele generozităţii semănate în inimile oamenilor (Osea 10,12).