6:9 ca nişte necunoscuţi, măcar că suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim, şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi;
Ca nişte necunoscuţi. Adică obscuri. Poate că Pavel se referă la lipsa lui de scrisori de acreditare (cap. 3,2). În contrast, iudaizanţii (vezi la cap. 11,22) se considerau oameni distinşi. La fel, lumea nu L-a recunoscut pe Domnul Isus (Ioan 1,19). Chiar şi fraţii Lui nu-L recunoşteau. Locuitorii cetăţii sale natale Îl ştiau doar ca ,,fiul tâmplarului” (Matei 13,55). Orbirea spirituală îi făcea pe contemporanii Săi să nu-L recunoască drept Mesia. Tot aşa stau lucrurile cu creştinii din orice vreme (Ioan 16,33; 1 Ioan 3,1.13). Lumea aclamă măreţia şi puterea, având în vedere originea, bogăţia, capacitatea intelectuală şi poziţia, dar măreţia întemeiată pe sfinţenie şi umilinţă nu primeşte recunoaştere. Creştinii trebuie să fie pregătiţi pentru calomnie, înţelegere greşită, dispreţ şi persecuţie, deoarece viaţa, experienţa, principiile, ambiţiile şi nădejdile lor sunt fără sens pentru omul firesc (1 Corinteni 2,14).
Binecunoscuţi. Adică recunoscuţi şi respectaţi de oamenii sinceri.
Ca unii care murim. [,,pe pragul morţii”, G.Gal.]. Pentru ochiul firesc, Pavel era poate pe pragul morţii, dar pentru ochiul spiritual el avea viaţa veşnică (1 Ioan 5,11.12). Suferinţele lui apăreau în viziunea îngustă a potrivnicilor săi ca o dovadă a nemulţumirii lui Dumnezeu şi a pedepsei trimise de El, dar cu discernământ spiritual, Pavel se bucura de comuniune cu Hristos în suferinţele Lui (Filipeni 3,10) şi observa dovezile marii iubiri a lui Dumnezeu pentru el (1 Corinteni 11,32; Evrei 12,6; Apocalipsa 3,19).
Pedepsiţi. Vezi la cap. 4,9.