Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 2 Corinteni

2 Corinteni 6:4


6:4 Ci, în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări,

Arătăm. [,,ne dovedim”, KJV]. Pavel reia problema recomandării, la care se referă adesea în epistola aceasta (cap. 3,1-3; 4,2; 5,12; 10,12.13.17.18). El caută să facă o distincţie clară între recomandarea corectă şi cea falsă. În cap. 6,3-10, el face trimitere la propria sa slujbă, care scoate în evidenţă purtarea şi viaţa sa de lucrare şi suferinţă pentru Hristos. Adevărata recomandare constă din fapte, nu din cuvinte.

Răbdare. Gr. hupomone, ,,statornicie”, ,,stabilitate”, ,,stăruinţă”, ,,aşteptare răbdătoare” (cf. Luca 8,15; 21,19). Necazuri. Gr. thlipsis, ,,oprimare”, ,,necazuri, ,,strâmtorări”; literal, ,,presări laolaltă”, ,,presiuni” (cf. cap. 1,4.8; 2,4; 4,17 etc.). Nevoi. [,,necesităţi”, KJV]. Gr. anagkai, ,,calamităţi”, literal ,,presări strânse”.

Strâmtorări. Gr. stenochoriai, ,,calamităţi groaznice”, ,,nenorociri extreme”, literal ,,spaţii strâmte”. Cuvântul acesta descrie o stare de extremă şi presantă nevoie, în care cineva e înconjurat din toate părţile fără să se poată mişca. Pavel se referă aici la situaţii extrem de dificile şi aparent imposibile, ca de pildă cea în care s-au aflat israeliţii la Marea Roşie (Exod 14,1-12).